Imagini rare cu Kim Jong-un călărind (FOTO)

Imagini rare cu Kim Jong-un călărind (FOTO)

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, a urcat pe cel mai înalt munte al țării sale, călare pe un cal alb. Imaginile cu liderul suprem nord-coreean călărind sînt văzute ca o încercare a acestuia de a-și arăta măreția și puterea, scrie BBC News. 


O serie de fotografii lansate de KCNA, agenția de știri oficială a Coreeide Nord, îl arată pe Kim călare pe un cal alb pe Muntele Paektu acoperit de zăpadă.


Nu este prima dată când liderul de la Phenian este pozat pe vîrful care are înălțimea de 2.750 de metri.


„Marșul său călare pe Muntele Paektu este un eveniment măreț de o importanță uriașă în istoria revoluției coreene”, arată KCNA alături de fotografii.


Analiștii care au interpretat publicarea acestor imagini spun că astfel de gesturi sînt făcute de obicei înaintea unor anunțuri de o importanță majoră.


Muntele Paektu, un vulcan activ, are un loc special în identitatea țării și este considerat drept primit ca locul de naștere al lui Dangun, fondatorul primului regat al Coreei în urmă cu mai bine de 4.000 de ani.


Muntele se află la sute de kilometri de capitala Phenian, fiind situat chiar la granița dintre Coreea de Nord și China.



Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load