X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

De ce medicii din Odesa refuză vaccinarea

2 mar. 2021,, 14:00   Externe
2705 0

130 de lucrători medicali din Odesa au fost deja vaccinați cu CoviShield al producătorului indian Serum Institute în primele două zile ale campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

Despre acest lucru a declarat pentru "Dumskaia" directorul adjunct al Centrului Regional de sănătate publică din Odessa, Natalia Zhurakovskaya.

Potrivit ei, în primul rînd, au fost vaccinați angajații spitalului municipal de boli infecțioase și al Spitalului municipal nr. 5.

La reuniunea de astăzi al aparatului în cadrul consiliul orășenesc din Odessa, directorul departamentului municipal de sănătate Elena Yakimenko a declarat că la prima etapă de vaccinare a fost planificată vaccinarea a 1028 de locuitori din regiune, inclusiv 496 lucrătorilor medicali, nouă angajați ai laboratoarelor, 231 lucrători de la serviciul de urgență, 292 de angajați în instituțiilor specializate.

Yakimenko a menționat că pe 26 februarie a început vaccinarea la Spitalul Clinic Municipal de boli infecțioase, unde urmau să fie vaccinați 60 de lucrători medicali, dar 26 de medici au refuzat vaccinarea, iar cei vaccinați au avut o înrăutățire a sănătății.


"A doua zi, 22 de persoane vaccinate au avut febră de la 37,2 la 38 de grade, agravarea stării generale de sănătate", a spus oficialul.

A refuzat vaccinarea și o mare parte din personalul spitalului Clinic Municipal nr.5:

"Inițial au existat informații că vor fi vaccinați cu vaccinul de la Pfizer", a remarcat Yakimenko. - Reieșind din aceasta, s-au format liste de doritori. Iar când au primit vaccinul AstraZeneca, oamenii au refuzat să fie vaccinați. Nevoia de vaccin este pe deplin satisfăcută și chiar există exces.

La rîndul său, în centrul regional de sănătate publică susțin că, potrivit datelor lor, refuzuri au fost rare, iar situația este în mod intenționat înrăutățită - "se creează un val informațional".

"Nu pot spune că au existat refuzuri în masă. În fiecare instituție medicală au fost situații diferite — nu neapărat din cauza refuzurilor - cineva din medici nu a venit în această zi pentru că s-a îmbolnăvit sau a avut alte probleme. Sau au fost oameni care, dimpotrivă, au vrut să se vaccineze, deși nu se aflau pe liste", a spus Natalia Zhurakovskaya.

În ceea ce privește starea de rău ușoară după vaccinare, acest lucru este normal, adaugă purtătoarea de cuvînt al Centrului, Anna Lesnikova:

"Acest lucru este prescris în documentele Ministerului Sănătății privind vaccinarea. Printre reacții — roșeață, umflare la locul injectării, febră sau frisoane, dureri de cap sau dureri articulare, creșterea ganglionilor limfatici, greață, oboseală și insomnie.

Menționăm că vaccinul AstraZeneca a ajuns în Odessa în flacoane a cîte 10 doze. Preparatul din fiola deschisă trebuie utilizat timp de șase ore, altfel el se alterează.

"Nici un vaccin nu a fost cheltuit în zadar", -a spus Zhurakovskaya.

Potrivit ei, la vaccinarea a 130 de medici au fost cheltuite exact 13 flacoane de CoviShield.

Deocamdată vaccinarea se efectuează numai în Odessa de către o echipă mobilă care poate vaccina pînă la 100 de persoane pe zi.

Potrivit directorului adjunct al Centrului de sănătate publică, acum se pregătește să înceapă lucrul o altă echipă. În cîteva zile vor fi deja șase, iar pînă la sfîrșitul săptămînii — zece. Atunci vaccinarea se va extinde în afara centrului regional.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?