Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Coronavirus: Fumătorii necesită îngrijire la terapie intensivă mai des decît nefumătorii

13 apr. 2020,, 23:30   Externe
2674 0

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) din Stockholm a constatat că fumatul creşte riscul de infectare cu Covid-19 şi poate duce la apariţia unor forme severe și recomandă includerea fumătorilor, de rînd cu persoanele în etate sau cu boli cronice pre-existente în categoria persoanelor vulnerabile în faţa virusului, scrie Agenția Națională de Sănătate Publică (ANSP), într-un comunicat.

„Experiența Chinei, prima țară afectată de Covid-19, denotă că fumătorii au fost în categoria bolnavilor, predispuşi la forme severe ale bolii. Cauza este că există o predispoziţie a fumătorilor de a face astfel de infecţii mai repede din cauza deficitului de apărare. Acest deficit creează nu doar un risc de boală crescut, dar induce, în acelaşi timp, o întîrziere, o prelungire pînă la momentul vindecării”, se arată în comunicat.

ANSP scrie că medicii din Marea Britanie, aflați în prima linie de luptă cu Covid-19 au constatat că fumătorii necesită îngrijire la terapie intensivă sau ventilaţie artificială de trei ori mai des decît nefumătorii.

Orice afecțiune ce sporește necesitatea de oxigen sau reduce capacitatea organismului de a-l utiliza în mod adecvat va expune pacienții unui risc mai înalt al consecințelor pneumoniei virale bilaterale.

Crește probabilitatea îmbolnăvirii fumătorilor cu Covid-19, deoarece fumatul înseamnă că degetele (și posibil și țigările contaminate) vin în contact cu buzele, ceea ce sporește posibilitatea de transmitere a virusului de pe mîini pe gură.


Fumătorii pot deja avea boli pulmonare sau capacitate pulmonară redusă, ceea ce va spori enorm riscul unei forme grave a bolii.

Produsele de fumat, cum sînt narghilea deseori implică utilizarea aceluiași muștiuc, ce poate facilita transmiterea Covid-19 între persoane.

Persoanele cu imunitate compromisă, cum sînt fumătorii, sînt expuse unui risc mai mare de complicații drept urmare a infectării cu Covid-19.

Mai mult, ANSP scrie că efectele oricăror altor remedii folosite, ca vitamina C sau preparate imunostimulatoare, sînt anulate de consumul tutunului, dacă acesta continuă. „Cel mai bun mijloc de protecţie este renunțarea la fumat. Este valabilă în acest caz axioma: cu cît se renunță mai devreme cu atît este mai bine şi niciodată nu este prea tîrziu.”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?