Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cetățenii moldoveni vor putea obține mai ușor cetățenia rusă

29 dec. 2021,, 12:10  
4632 3

Cetățenii din Moldova, Belarus, Ucraina și Kazahstan vor putea obține mai ușor cetățenia rusă.

Acest lucru este prevăzut de proiectul unei noi legi privind cetățenia, care a fost prezentat Dumei de Stat de către președintele rus Vladimir Putin, relatează Noi.md.

După cum scrie ria.ru, proiectul de lege extinde procedura de primire simplificată a cetățeniei pentru mai mult de 20 de categorii, printre care:

  • compatrioți (cetățeni ai fostei URSS și copiii lor, participanți la Programul de relocare voluntară).
  • cei ale căror rude apropiate trăiesc în Rusia și au cetățenie rusă
  • urmașii celor care au trăit permanent pe teritoriul Imperiului Rus sau al URSS (în interiorul granițelor Federației Ruse).

Proiectul de lege lasă sub jurisdicția președintelui Federației Ruse oferirea cetățeniei ruse într-o manieră excepțională și extinde, de asemenea, această procedură asupra:

  • veteranilor Marelui Război Patriotic - cetățeni ai fostei URSS;
  • celor care dețin merite speciale în fața Rusiei;
  • celor care, datorită profesiei sau calificărilor lor sau din alte motive, prezintă interes pentru Rusia.

Președintele Federației Ruse va putea recunoaște categoriile de persoane care au dreptul la primirea simplificată a pașaportului rus nu numai în scopuri umanitare, ci și în orice alte scopuri, se spune în proiect.


În special, din această categorie pot face parte cetățeni din Belarus, Ucraina, Moldova și Kazahstan menționați în actuala Lege privind cetățenia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?