X 
Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Octavian Calmîc: "Nu era cazul unor achiziții excesive de gaze"

23 ian. 12:38   Economie
4381 0

Victor Parlicov, ministrul Energiei, menționează că Moldova a intrat în mai 2023 cu peste 200 de milioane de metri cubi de gaze procurate anterior la prețuri mult mai mari. În același timp, fostul director al Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), Octavian Calmîc, dă vina pe managementul defectuos și pe lipsa de viziune a celor implicați în achiziționarea gazelor.

„Noi nu am vîndut aceste gaze în 2023 cu prețurile cu care au fost achiziționate, circa 1000 de dolari. Ele au fost vîndute mai ieftin. Treptat, treptat, noi am diluat gazul mai ieftin cu gazul mai scump și vindem gazul la preț mediu. Acesta este motivul pentru care noi astăzi nu putem coborî prețul gazului sub 605 dolari”, a declarat Victor Parlicov, după cum relatează tv8.

Fostul director al ANRE, Octavian Calmîc, a menționat că, în opinia lui, de vină ar fi managementul defectuos și lipsa de viziune a celor implicați atunci în achiziționarea gazelor.

„Dacă hotărîrea de guvern a stabilit în 2022 crearea unui stoc de 22,8 milioane de metri cubi, cum s-a ajuns la crearea unui stoc de 600 milioane de metri cubi? Asta este întrebarea-cheie. Care este rațiunea? Sigur că stocuri trebuiau făcute, era incertitudinea pe piața internațională, regională și locale. Dar achizițiile excesive, noi nu am consumat acel gaz scump tot anul 2023”, a spus Calmîc, notează Noi.md cu referire la politik.md.

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, implicat atunci în achiziționarea gazelor, a spus, la rîndul său, că de vină ar fi incertitudinea de pe piața gazelor din acea perioadă. Spînu a mai menționat că exista riscul ca Gazprom să deconecteze total Republica Moldova de la gazele rusești.


Prin urmare, calculele au arătat că pentru a ieși din iarnă era nevoie anume de această cantitate. „Dacă ne uităm la știri, la ce spuneau experții în perioada de toamnă, atunci noi ne așteptam la o iarnă foarte grea, friguroasă”, a declarat Andrei Spînu.

Amintim că recent, Vadim Ceban, președintele consiliului de administrație al Moldovagaz, a menționat că în data de 26 ianuarie întreprinderea planifică să depună o cerere la ANRE privind reducerea tarifului mediu de furnizare a gazului cu cca 10%. Începînd cu 8 iunie 2023, consumatorii casnici achită un tarif de 18 lei și 07 bani pentru un metru cub de gaze.

7
2
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?