Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Mijloacele financiare alocate pentru Fondul rutier în anul 2023, majorate

19 iul. 2023,, 14:00   Economie
3124 0

736 milioane de lei vor fi alocate suplimentar Fondului rutier, pentru întreținerea celor 5951 km de drumuri naționale, inclusiv în vederea reparării drumurilor regionale aflate în starea precară.

Executivul a aprobat modificări la Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2023, transmite Noi.md

Din suma totală, peste 123 de milioane de lei vor fi utilizate pentru întreținerea de rutină a drumurilor și trotuarelor pe timp de vară, iar 35 de milioane de lei vor fi destinate pentru acoperirea cheltuielilor din perioada de iarnă 2022-2023 și inițierea pregătirii stocurilor de materiale antiderapante pentru iarna 2023-2024.

La capitolul lucrări și servicii pentru întreținerea periodică, suma alocată anterior va fi majorată cu circa 33 de milioane de lei, iar pentru repararea drumurilor regionale cu indicele „G”, vor fi acordate 500 mil. lei. De menționat că sectoarele prioritare spre reparație au fost selectate utilizând Sistemul de gestionare a activelor rutiere și constituie 63 de sectoare, cu o lungime de 88 km de drumuri regionale amplasate în 29 raioane ale Republicii Moldova.

Pentrureparații capitale a drumurilor și podurilor, se alocă mijloace suplimentare în sumă de 8,7 mil., iar pentru gestionarea drumurilor publice, urmare a deciziei Curții internaționale de arbitraj prin care s-a dispus achitarea integrală a lucrărilor și datoriilor acumulate către o companie de construcții, se alocă suplimentar suma de 39, 7 milioane lei.


Menționăm că modificările se încadrează în limita mijloacelor financiare disponibile pentru Fondul rutier, aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2023.

1
1
0
3
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?