X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cum este privită deschiderea magazinelor Kaufland în Moldova de către experţii economici

29 mar. 2018,, 17:40   Economie
16874 6

Dacă lanţul de magazine Kaufland se va stabili în economia ţării noastre, mulţi agenţi ecocomici moldoveni vor falimenta.

Este opinia expertului economic, Viorel Gîrbu, care a adăugat că odată cu apariţia magazinelor Kaufland în Republica Moldova, se va ajunge la o situaţie de monopol.

“Acest lanţ de magazine a primit suport din partea Băncii Mondiale, credit în condiţii concesionale, pentru ca să-şi deschidă afacere în Republica Moldova. Acest lucru un pic mă şochează pentru că Kaufland este deţinut de o firmă ce aparţine unei familii de oligarhi, care primeşte credite concesionale pentru a-şi dezvolta afacerea în Republica Moldova. De ce Banca Mondială oferă credit de concesionare, care ulterior o să le raporteze ca fiind creditare Republicii Moldova?”, s-a întrebat Viorel Gîrbu în cadrul emisiunii „Important” de la TVC 21.

Iar pentru ca agenţii economici din ţara noastră să nu aibă de pătimit, Gîrbu spune că o soluţie ar fi ca cei care deţin Kaufland să le arate moldovenilor elemente de asistenţă venite din aceleaşi bănci mondiale astfel încît să facă faţă concurenţei şi să se ridice la standartul Kaufland.

„Cifra de afaceri anual al acestui lanţ este de 80 miliarde de euro, zece ori cît PIB-ul Republicii Moldova anual, şi iată un agent economic de această talie primeşte credite concesionale. Întrebarea mea este de ce agentul economic respectiv nu se poate credita pentru desfăşurarea propriei afaceri? De o instituţie internaţională de dezvoltare oferă asistenţă cuiva care şi aşa este foarte „bine merci”? Nu înţeleg această abordare”, a adăugat expertul economic Viorel Gîrbu.


Anterior și consilierul municipal, Vasile Chirtoca, a lansat un apel, îndemnînd la protecția intereselor producătorilor autohtoni.

Consilierul și-a exprimat îngrijorările legate de apariția unui nou jucător pe piața de retail. „Pe piața noastră intenționează să iasă o companie mare și respectată din Germania. Cînd astfel de companii devin jucători pe piața unei țări noi, ele pot ajuta economia locală ori crea piedici pentru dezvoltare. În astfel de cazuri companiile, de obicei, declară că ele respectă interesele și drepturile consumatorilor. Cetățenii sînt atrași de prețurile joase oferite de companiile care nu întotdeauna țin cont de calitatea produselor și prezența producătorilor autohtoni pe rafturile sale”, a declarat alesul local.

El a solicitat să se apere interesele producătorilor autohtoni. „Eu propun să îndemnăm această companie să introducă o marjă pentru mărfurile producătorilor autohtoni, ceea ce le va permite să concureze cu furnizorii străini. În România există o astfel de practică, potrivit căreia producătorilor autohtoni li se oferă o marjă de două ori mai mare decît, să admitem, importatorilor din Germania. Nu este vorba despre impunerea unor condiții, ci doar despre protecția intereselor producătorilor autohtoni. Nu pot să spun cît de oportună sau inoportună este apariția noii rețele cu amănuntul. Dar, odată ce ei vin, ei urmează să acorde prioritate producătorilor autohtoni”, a rezumat Vasile Chirtoca.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?