Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Continentul Antarctica se înalţă

26 iun. 2018,, 01:01   Externe
5211 0

Relieful Antarcticii se înalţă într-un ritm mai accelerat decît s-a înregistrat pînă acum - circa 40 de milimetri pe an; iar subţierea gheţii poate fi responsabilă.

Întrucît gheaţa se topeşte, presiunea pe roca de dedesubt scade. Cu timpul, odată cu dispariţia stratului de gheaţă, formaţiunile geologice se vor ridica drept răspuns, împinse de curgerea mantalei vîscoase de sub suprafaţa Terrei, scrie Live Science.

Această descoperire reprezintă atît o veste rea, cît şi una bună pentru continentul îngheţat.

Vestea bună este că ridicarea poate face ca gheaţa rămasă să fie mai stabilă. Vestea rea este că, în ultimii ani, ridicarea rocii de bază a afectat precizia măsurătorilor cu privire la pierderea gheţii, făcînd ca cercetătorii să subestimeze rata pierderilor cu pînă la 10%.

Descoperirea a fost realizată de Valentina Barletta şi colegii săi de la Universitatea Tehnică din Danemarca. Punctul central al studiului a fost distribuţia vîscozităţii în manta, care, conform cercetătoarei, „este încă în primele faze. Ştim unde Pămîntul este mai rece sau mai cald - mai mult sau mai puţin. Totuşi, vîscozitatea mantalei nu ţine doar de temperatură, ci şi de cantitatea de apă pe care o conţine”. Estimarea temperaturii mantalei într-o anumită zonă poate oferi o imagine inexactă a vitezei deplasării - o zonă mai rece cu o cantitate mai mare de apă poate fi la fel de vîscoasă ca o zonă mai caldă care conţine mai puţină apă.


Pus în context, cercetătorii susţin că mantaua de sub continentul Antarctica este mai fluidă, curgînd mai repede decît preziceau modelele anterioare.

Pentru a măsura schimbările în fundamentul acestui continent, lucru dificil de altfel din cauza gheţii, cercetătorii au instalat şase staţii GPS în locaţii din jurul ASE (Amundsen Sea Embayment), o regiune din Antarctica de dimensiunea statului Texas. Dispozitivele au fost amplasate în locuri unde solul era expus, adunînd date cu o rezoluţie spaţială de 1 km, mai mare decît oricare înregistrată pînă acum.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?