Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4019

Circa 100 de persoane au fost ucise într-un dublu atentat în Somalia

30 oct. 2022,, 10:01   Externe
2184 0

Cel puţin 100 de persoane, printre care copii, au fost ucise într-un dublu atentat cu maşină-capcană produs sîmbătă pe o stradă foarte circulată din capitala Somaliei, Mogadiscio, a anunţat duminică preşedintele ţării, Hassan Sheikh Mohamud, potrivit ABC News.

O sută de persoană au murit şi 300 au fost rănite, dar ambele bilanţuri continuă să crească, a declarat preşedintele după ce s-a deplasat la locul atentatului.

Grupul islamist al Shabaab este considerat respșonsabil pentru atac. Atacul a avut loc, sîmbătă, la prînz în fața Ministerului Educației, iar cele două mașini au explodat chiar într-o intersecție extrem de aglomerată.

„La ora 14:00, teroriștii al-Shabaab au efectuat două explozii care au vizat civili, inclusiv copii, femei și bătrîni”, a declarat purtătorul de cuvînt al poliției, Sadiq Doodishe. Sindicatul jurnaliștilor somalezi (SJS) a confirmat că Kona, un reporter de televiziune, a fost ucis.

Prima explozie a lovit Ministerul, apoi a doua explozie s-a produs în momentul în care au sosit ambulanțele și oamenii s-au adunat pentru a ajuta victimele.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?