Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Salarii mai mari pentru șoferii de autobuze și troleibuze

1 iul. 2021,, 16:57   Capitala
7343 2

Autoritățile capitalei își doresc să crească salariul șoferilor din Parcul Urban de Autobuze și a celor din Regia de Transport Electric Chișinău.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat astăzi că va solicita Consiliului Municipal Chișinău majorarea salariilor șoferilor de autobuze și troleibuze. „Numărul mare de autobuze și troleibuze care vor fi livrate către Parcul Urban de Autobuze și către Regia de Transport Electric impune găsirea unui număr corespunzător de șoferi. În acest moment, chiar dacă acești conducători auto au un salariu de circa zece mii de lei, avem o insuficiență de șoferi. Am decis să solicit Consiliului Municipal mărirea salariului”, a spus primarul capitalei.

Potrivit oficialului, pînă la sfîrșitul anului, în Parcul Urban de Autobuze vor sosi 100 de autovehicule noi și 58 cu rulaj, de marca VDL, MAN și Volvo. „Cele 58 de autobuze cu rulaj care vor veni la Chișinău în toamna acestui an se află în stare foarte bună. Este vorba de 40 de autobuze de marca VDL, care sînt procurate din Olanda. Alte 14 autobuze, de marca MAN, sînt procurate din Elveția și funcționează pe baza gazului metan. Odată cu acestea vor veni și patru autobuze Volvo”, a precizat Ceban.

Edilul capitalei a subliniat că toate aceste unități de transport vor asigura o mai bună legătură a suburbiilor capitalei cu orașul, informează Moldpres.md.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?