TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Renovarea staţiei de epurare: Din cele 4 rezervoare, doar unul este gata

Locuitorii Capitalei nu vor scăpa în curînd de putoare, asta pentru că lucrările de renovare a staţiei de epurare bat pasul pe loc.

Din cele patru rezervoare noi care urmează să fie construite pentru tratarea nămolului în spaţii închise, doar unul este aproape gata, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

În aceste condiţii, termenul de executare a lucrărilor anunţat pentru vara anului 2020, pare o promisiune irealizabilă.

Lucrările de construcție au început în noiembrie, anul trecut, iar de atunci doar unul dintre dispozitive este aproape gata.

"În procesul de fermentare a nămolului noi vom obține biogaz, acest biogaz va fi utilizat la motoarele cu ardere internă, noi avem în dotare generatoare electrice și vom obține în rezultat energia termică și electrică", a menţionat directorul tehnic adjunct, Apă-Canal Chișinău, Adrian Cecan.


Administrația stației de epurare dă aigurări că după finalizarea lucrărilor, mirosul urît care era emanat pînă acum în Capitală, va dispărea. Totuşi, dacă acest lucru se va întîmpla în vara anului 2020, aşa cum prevede proiectul, responsabilii nu ne-au putut spune.

"Instalațiile actuale care sînt la stația de epurare sînt de tip deschis, după reconstrucția instalațiilor, cum ar fi stația de pompare, rezervoarele și hala de prelucrare a nămolului, vor fi încăperi închise, tot aerul din interior va fi tratat adăugător și nu se va elimina un miros specific", a afirmat directorul tehnic adjunct, Apă-Canal Chișinău, Adrian Cecan.

În 2017, o companie germană s-a apucat să modernizeze staţia de epurare din Capitală. Lucrările însă bat pasul pe loc, din motive necunoscute.

Costul acestora este de peste 24 de milioane de euro, bani acordaţi sub formă de credit de Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Proiectul prevede construirea unei noi linii de tratare a nămolului, dar şi a unei noi staţii de pompare a apelor uzate.

În această vară, Procuratura Generală a deschis două cauze penale, pentru a depista cine se face vinovat de putoarea din oraş. Deocamdată, acestea nu s-au soldat cu vreun rezultat.

În prezent, stația prelucrează zilnic circa 600 de metri cubi de nămol.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load