Tatiana Cernîh: «La fiecare lecție eu vin pentru a vorbi cu clasa ochi în ochi»

Tatiana Ghennadievna Cernîh este profesoară de limba și literatura rusă la liceul ”N.V.Gogol” din Chișinău, deținătoarea celui mai înalt grad didactic. Toți cei care au asistat la lecțiile sale, spun: Cernîh este învățătoare prin harul lui Dumnezeu.

Iată de ce în acest interviu am vrut să înțeleg, în ce constă «măiestria» acestui cel mai înalt grad didactic, conferit filologului, care a fost decorat și cu distincția de stat a Moldovei – medalia «Meritul civic», și cu distincția de stat a Rusiei – medalia Pușkin.

- Tatiana Ghennadievna, știu că ați copilărit într-o periferie rusească, iar adolescența ați trăit-o în una moldovenească?

- M-am născut și 10 ani am trăit în Udmurtia, într-o localitate minusculă . Patria mică mi-a rămas în memorie prin natura minunată – imediat în spatele școlii începea o pădurice de pini, alături – plantațiile de mesteacăn. Apoi ne-am mutat în Moldova, satul Vișnoivca, acum este raionul Cantemir în sudul republicii. Noi discutăm în anul Limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică în CSI. Da acolo, în Vișniovca, eu pentru prima dată m-am pomenit într-o lume incredibil de multinațională, în care rusa ne unea, copii și maturi de 19 naționalități! Am memorizat această cifră deoarece ea a răsunat și la școală, și la evenimentele de la casa de cultură, deschisă în clădirea unei vechi biserici nemțești.

Vișniovca era faimoasă pentru fabrica de uleiuri esențiale. Ce arome planau deasupra satului care era înconjurat de plantații de salvie, trandafiri, levănțică! În pace și înțelegere locuiau moldoveni, ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari, nemți, tătari, evrei, țigani… După război, în Moldova au început să vină numeroși învățători ruși. În școala noastră au lucrat pedagogi minunați din Republica Mari El. Din Yoshkar - Ola venise și învățătoarea de limbă rusă Tamara Ghennadievna Ponomariova. Ea a organizat un cerc dramatic, noi editam gazete de perete consacrate creației scriitorilor ruși, Tamara Ghennadievna îi îndemna pe copii să scrie versuri, să țină jurnale personale! «Programul poetic» al ei a fost o școală serioasă de versificare. Grație învățătoarei iubite, eu din cl. IV am început să scriu versuri, iar după școală am mers la facultatea de litere a Universității din Chișinău.

Apropo, pe atunci Tamara Ghennadievna era autoarea unei cărți pentru copii, astăzi ea este o prozatoare cunoscută în Rusia, care a semnat mai bine de o duzină de cărți. Locuiește în orașul Covrov, regiunea Vladimir. Ani în șir i-am trimis poeziile mele, da acum doi ani am primit de la ea un colet. Conținea mai multe cărțulii – o culegere… a poeziilor mele. Tamara Ghennadievna a editat-o, și a inclus în ea nu numai poeziile mele, trimise în diferiți ani, dar și niște opusuri scrise de mine în copilărie, pe care ea le-a păstrat cu grijă. Către aniversarea mea de 50 de ani, Fondul de literatură și cultură slavă din RM a editat o culegere solidă de poezii. Însă cărțulia care a văzut lumina grație învățătoarei iubite, o păstrez ca pe o relicvă. De fapt, întreaga viață încerc să corespund «lecțiilor lui Ponomariova» - și la tabla din clasă, și la ședințele cercului «Poeți tineri», și în «activitatea extrașcolară» cu foștii și actualii elevi care de mai multe decenii vin după un sfat, un sprijin.

La fel, un camerton în soarta mea a devenit și profesoara liceului nostru ”N.V.Gogol” Nina Iacovlevna Volosiuc. Am avut fericirea să muncesc 10 ani alături de o profesoară, numele căreia a devenit comun pentru rusiștii Moldovei. Nu mai spun cu ce interes mergeam la lecțiile ei deschise! Erau master-clase de neuitat. După ce a aflat că la lecțiile mele despre Dostoievski au început să vină colegii și chiar părinții elevilor, Nina Iacovlevna mi-a propus să dau o lecție în clasa ei. O așa încredere față de mine, pe atunci învățătoare începătoare, era foarte scumpă.

- Spuneți-mi, azi predați în clase multinaționale? În majoritate, cu copii bilingvi, care posedă și rusa, și limba de stat ?

- Ca și în toate școlile ruse din țară, clasele la noi nu-s mono-naționale. Avem elevi ruși, moldoveni, ucraineni, bulgari, găgăuzi, evrei, armeni… În clasele 12, în care predau în anul curent, avem multe familii mixte, în care părinții au diferite naționalități. În unele, alături de rusă, răsună și vorbirea moldovenească, găgăuză, bulgară, ebraică sau chiar greacă. Dar nu i-aș putea numi bilingvi, care posedă liber limba de stat și rusa, pe majoritatea copiilor, practic toți consideră că rusa este limba maternă.

- Le este dificil să studieze minim trei limbi – rusa, engleze și limba de stat?

- Din cele observate de mine, această polifonie nu este pentru ei o problemă. Mai mult, în liceul nostru de mulți ani este predată poloneza și germana. Opțional, nu în loc de engleza obligatorie, cu în paralel cu ea. Așa că pentru mulți a devenit o normă studierea a patru limbi, nu doar trei.

- Elevii din cl.12, fiind destul de maturi, cum își determină motivarea de a studia limba rusă?

- Încă nu demult jumătate dintre elevi dorea să urmeze studiile în universitățile din Rusia. Era un motiv clar să studieze limba și literatura rusă. Acum este evident, că mulți copii au alte planuri – calea din Moldova spre Rusia acum este mai dificilă. Oricum, majoritatea au un motiv pragmatic să studieze rusa: ei înțeleg că vor avea nevoie de «marea și puternica» pentru a face afaceri reușite în spațiul post-sovietic, pentru a se familiariza cu datele științifice vaste, inclusiv în spațiul virtual , pentru a comunica liber cu auditoriul rusofil în internet. Tineretul de azi știe bine că rusa este limba unei culturi și istorii bogate, iar cunoașterea ei – un criteriu important de competitivitate pe piața muncii.

- Să ne amintim, că în anii 80 limba rusă era studiată la anul unu-doi de viitorii fizicieni, chimiști, matematicieni, biologi.

- E regretabil că această practică a rămas în trecut. Să lucreze cu un text, să posede limba, să pregătească diverse alocuțiuni trebuie să poată toți specialiștii,. Așa că educația filologică este o pregătire fundamentală, necesară în toate domeniile.

- În anii din urmă, la Chișinău existau chioșcuri care vindeau literatură specială pentru învățătorii - rusiști. Azi în Moldova nu le vei mai găsi. Resimțiți acut acest deficit?

- Este o problemă serioasă, mai ales dacă vorbim despre materialele metodice privind literatura rusă modernă. Da, în internet există destule versiuni electronice ale manualelor, jocuri de antrenament. Dar la locul de muncă nu poți fi «legat» de computer permanent. De aceea toți colegii mei visează nu la numerele virtuale ale ziarului «Первое сентября» cu anexele la obiect, ci la culegeri de texte pentru dictări și expuneri, interesante și moderne. Pentru noi, nu-s accesibile nici așa reviste de profil, ca «Русский язык в школе», «Русская речь», «Русская словесность», «Филологические науки», «Литература в школе». Menționez, că nu toate există și în format electronic, așa că internetul nu te poate salva de fiecare dată. Același lucru îl pot spune și despre cursurile de formare profesională: comunicarea vie cu savanții ruși notorii nu poate fi înlocuită cu versiunile online.

- Faceți parte din filologii, care nu scapă seminarele oferite în incinta Casei Ruse de profesorii ruși veniți la Chișinău.

- Eu învăț multe din aceste lecții. Dar un interes deosebit prezintă cursurile de formare profesională, organizate în Rusia. Am avut norocul să le frecventez la Moscova și la Sankt Petersburg. Memorabile au fost cele două săptămîni de curs la Institutul de perfecționare profesională din Voronej, unde seminarele, lecțiile practice le-au ținut nu numai profesorii din Voronej, ci și cei din Moscova. Cu un grup de colegi – rusiști conspectam asiduu acele lecții, ca niște începători. Materialul era construit în așa fel, ca noi să-l putem folosi sută la sută în practica noastră. Și fiecare dintre noi împărtășea propriile experiențe, ceea ce la fel era foarte interesant. Noi, cei din Chișinău, am fost plăcut surprinși de felul cum muncesc colegii dine la periferia moldovenească. Glumeam ulterior: trebuia să venim la Voronej pentru ca să aflăm așa de multe lucruri noi și utile din practica rusișt8i,lor din satele noastre bulgărești, găgăuze.

La Voronej, a fost captivant caleidoscopul excursiilor literare, căci între pereții istorici ai conacelor, arhivelor, muzeelor înțelegeam cu totul altfel soarta dificilă a lui Andrei Platonov, Marshak, căutările spirituale ale poetului-filozof Dmitrii Venevitinov, izvoarele care l-au inspirat pe poetul Alexei Colțov.

Mulți dintre colegii din grupul moldovenesc, care vizitau Rusia pentru prima dată, erau uimiți de spațiile nemărginite ale lanurilor de sub Voronej, măreția Donului, frumusețea plantațiilor de mesteacăn. Programul ne-a permis să vedem aceste locuri minunate nu în fugă, să vizităm multe biserici și mănăstiri. Parcă cursurile la distanță pot oferi așa ceva? Îmi amintesc cum, după călătoria la Voronej, le-am vorbit copiilor despre «Donul liniștit», despre romantismul lui Venevitinov. Am convingerea că fiecare filolog care nu trăiește în Rusia , trebuie măcar odată să meargă acolo pentru perfecționare profesională, să respire aerul străzilor din Moscova, Piter, Voronej sau alte orașe, care țin minte pașii rușilor renumiți.

- Azi este ireal și imposibil să renunți la posibilitățile oferite de progresul tehnic-științific. În ce măsură vă dedicați acestor ocupații în chat, teleconferințe, prezentări? La lecții, Vă ajută metodicile interactive?

- Eu cred că la bază trebuie să fie totuși educația tradițională cu purtători de hîrtie. Dar și să renunți la progresul tehnic este ireal. Pentru mine, deocamdată, tabla interactivă este un vis irealizabil. Da computerul și televizorul le folosesc deseori în clasă. Să zicem, copiii pregătesc de sine stătător niște proiecte video neordinare, prezentări pe care le fac în timpul lecției. Una dintre sarcinile recente pentru acasă a presupus pregătirea unei «cărți de vizită» virtuale a poetului preferat din anii 60. La lecție, în timpul prezentării acestor lucrări, s-a creat o atmosferă înduioșătoare. Foarte creativi, copii alcătuiau «buchete» din datele biografice, fragmente de poezii, piese, filme documentare, niște soluții muzicale proprii.

Și diverse metodici interactive vin în ajutorul învățătorului - jocuri, rebusuri, teste. Denumirile lor deja permit dezvoltarea imaginației, fac lecțiile mai dinamice, cu atragerea tuturor elevilor - «Cred – nu cred», «Corect-incorect», «Șase pălării de cugetare», «Coșul cu idei», «Cărți inteligente». Totuși, nu tind să transform lecția într-un caleidoscop de trucuri interactive. Pentru mine contează mult fundalul emoțional, sinceritatea, disponibilitatea elevului de a-și exprima și apăra punctul de vedere. Știți care este «trucul» pe care îl cred foarte important la lecțiile de literatură? Cititul cu voce tare a celor mai semnificative, spirituale pagini ale operei. Foștii elevi deseori recunosc, că au memorizat pentru toată viața anume acele clipe, în care eu, cu lacrimile gata să curgă, le citeam despre moartea lui Oblomov sau a Nataliei Melehova, despre părinții lui Evghenii Bazarov veniți la mormîntul fiului. Deseori fragmentul citit cu voce din «Maestrul și Margarita», din «Crimă și pedeapsă» devine punctul de pornire a unor discuții sincere, dificile.

Da sarcina de a învăța pe de rost o poezie pentru mulți elevi din clasele superioare este ceva șocant. Cică, cei mici să învețe poezii, nouă la ce ne servește? Trist, dar trebuie să răspund la această întrebare nu doar copiilor, ci și unor părinți, care cred că asta ar fi o pierdere de timp.

- În toată lumea, inclusiv CSI, este vizibilă criza lecturii. Ca urmare – agramatismul în creștere, copii nu pot scrie corect, deși nu-i o dificultate să verifici corectitudinea. Cum să luptăm cu această nenorocire ?

- Problema lecturii este chiar gravă. Extrașcolar, tinerii citesc în fond autori străini – fantastică, detective. Dar principalul e să nu ne dăm bătuți, să-i îndemnăm pe toate căile să citească cărți importante, serioase. Cu regret, în Moldova este implementat de ceva timp cursul integrat «Limba și literatura rusă». Și un nespecialist înțelege, că o atare îmbinare nu poate fi benefică pentru studierea acestor discipline. În clasele mari reale din 4 ore pe săptămînă , acordate acestei discipline, 3 ore studiem literatura și doar 1 – limba rusă. În clasele umanitare programul prevede nu 4, da 5 ore, dintre care pentru limba rusă iarăși este acordată 1 oră. Pe săptămînă!

- Da la olimpiadele orășenești și republicane la limba și literatura rusă elevii Dvs. an de an ocupă locuri de frunte.

- Poate, e pentru că la fiecare lecție eu vin pentru a vorbi cu clasa ochi în ochi. Un pedagog care și-a pierdut «curajul», nu poate învăța copiii să lucreze cu cuvîntul. Și nai cred că e important ca, în goana după noile metodici, să nu «vărsăm» experiența din anii trecuți. Uitați-vă cum testele omniprezente înghesuie dictările așa de importante în studierea limbii. Expunerile, extrem de importante, au dispărut în general din programe. Categoric, nu mă satisface acest fapt. De aceea caut orice posibilitate ca elevii să scrie o dictare și să rezolve numeroase sarcini de creație: spre exemplu, să formuleze ideea principală a textului, să găsească antonime și sinonime, să selecteze figurile de stil, să răspundă la întrebarea problematică, formulată de mine, etc.

- Două teatre ruse din Chișinău – în numele lui A. Cehov și în numele lui Iu. Harmelin – demult au devenit focare de cultură rusă. Reușiți să «continuați» orele de literatură în sălile lor de spectacole?

- Mergem bucuroși la ”A.Cehov” pentru spectacolele din clasica rusă. La Teatrul național de operă și balet ”Maria Bieșu” am ascultat cu plăcere oprea «Евгений Онегин». După care copiii au discutat cu interes măiestria vocală și dramatică a soliștilor, decorul minunat, costumele. Da vizita la ”Iu.Harmelin” cu spectacolul «Мертвые души» a fost chiar un eveniment deosebit. Acolo escrocul Cicicov a pășit lejer din sec. 19 direct în mileniul trei. Actorul Bogdan Horohorin i-a interpretat strălucit pe cei cinci moșieri, vizitați de Cicicov. Și așa de talentat, că ne-am distrat cu toții și ne-am îngrozit privind fizionomiile cunoscute ale lui Manilov, Corobocica, Sobachevici, Pliușchin și Nozdriov. În timpul discuțiilor în clasă, copiii au recunoscut că au perceput acțiunea teatrală ca pe un dialog contemporan al regizorului cu Nicolai vasilievici Gogol. Și s-au pus serios pe gînduri: cine-s aceste suflete moarte? Șerbii decedați, sau pliușchinii și sobachevicii din zilele noastre - snobi, invidioși și lacomi? Știu bine că pe unii dintre copii anume «facultativele teatrale» i-au făcut să citească operele, eroii cărora i-au văzut în scenă.

- La pe scena liceului puneți experimente teatrale?

- De mulți ani, noi avem un cerc teatral condus de dna Nina Osinscaia. În opinia mea, foarte reușit au fost înscenate fragmente din «Revizorul», «Aici zorile îs tihnite…». Interesant a fost spectacolul «Безумная Евдокия» după drama lui Anatolii Alecsin, în baza căreia eu am făcut scenariul. Cercul nostru a ocupat deseori locuri de frunte la concursurile orășenești. Dar principalul e că noi încercăm să atragem la această activitate un număr mare de copii. Vedem hazardul cu care ei muncesc pe scenă, «apetitul» cu care se scufundă în clasica rusă, sovietică.

- Discipolii Dvs. înțeleg, că la 20 minute distanță de liceul lor se află un muzeu unic – una dintre cele trei case păstrate, în care a trăit Pușkin?

- Pușkin este numele «vesel», care mă ajută și în cele mai grele, și în cele mai fericite clipe. Eu așa trăiesc, așa respir. Copii știu, asta, simt. De aceea toate lecțiile în care noi împreună pătrundem în versurile din «Евгений Онегин», din «Капитанская дочка», din alte opere ale lui Alexandr Sergheevici, au o energetică deosebită.

Știți, eu mereu am avut noroc de învățători. La universitate, istoria literaturii sovietice ne-a predat-o legendarul Boris Trubețcoi. Înainte de război el a fost colaborator științific al Casei Pușkin. Ajuns în orașul nostru, el a găsit casa păstrată ca prin minune, în care a trăit poetul. La 10 februarie, 1948 la Chișinăul distrus pe jumătate, în care oamenii se mai aciuau prin subsoluri, a fost deschisă casa-muzeu A.S.Pușkin, și Trubețcoi a devenit primul ei director.

Venind aici cu copiii, urmăresc bucuroasă cum privesc ei atent lucrările graficianului din Penza Boris Lebedev despre viața lui Pușkin în perioada chișinăuiană. Cu ce interes privesc mobilierul cumpărat de muzeu la Leningrad – masa care aparținea prietenului lui Pușkin Constantin Danzas, fotoliile din conacul Gonciarovilor. Explic: este vorba despre rarități, pentru care pot fi invidioase multe muzee renumite. Încoace, în fosta casă a negustorului Naumov, băieții și fetele intră cu o pietate deosebită. Privesc fără grabă odaia poetului, odaia servitorului său șerb, a unchiului Nikita Cozlov, nedespărțit de Pușkin din fragedă copilărie…

Am fost, desigur, și la Dolna, unde este filiala casei-muzeu Pușkin din Chișinău. Ea este unică prin faptul că ceste amplasată în unul dintre puținele conace moșierești, păstrate în Moldova. Aici poetul a fost oaspetele moșierului basarabean Zamfir Ralli. În timpul excursiei, elevii află cu interes că toți membrii acestei familii erau oameni culți cu viziuni progresiste, casa lui Ralli a fost vizitată de activiști ai revoluției grecești, scriitori. Iar în localitățile pitorești din preajmă – în codrii moldovenești, la izvorul numit «izvorul Zamfirei», noi am vorbit cu mult suflet despre relația lui Pușkin cu tabăra țiganilor, despre pasiunea lui pentru frumoasa Zamfira…

Apropo, la universitate am avut un curs foarte unit, creativ. Studia acolo Victor Cușnirenco, care a devenit un pușkinist cunoscut, scriitoarea Svetlana Mosova care acum este stabilită la Sankt Petersburg, regizorul de film Igor Talpă, Taisia Anichieva care a condus ani în șir liceul nostru. A învățat cu noi și Olga Bataeva, care timp de 30 de ani a fost șefa secției de expuneri a Casei-muzeu A.S.Pușkin. Anume la inițiativa ei la Centrul rus de știință și cultură a fost creat auditoriul pușkinist. Oaspeții Casei Pușkin vor găsi aici Aula pușkinistă, secțiunea «Пушкиниана» la biblioteca CRȘC, expoziția permanentă «Пушкинские места в Молдове». Grație auditoriului pușkinist, copiii noștri au participat la multe festivaluri, conferințe, concursuri. De un mare succes s-a bucurat mono-spectacolul «Евгений Онегин» în interpretarea cunoscutului actor Ivan Golovin, stabilit acum în Franța, și programul literar-muzical «Я соберу для Пушкина венок». În cadrul lui au răsunat poeziile minunatei poete Valentina Costișar, devenite în mare parte romanțe și cîntece.

- Tatiana Gennadievna, ce așteptați de la acest An al limbii ruse în CSI?

- Vreau ca în Moldova toată lumea să conștientizeze: limba rusă este un pod care apropie peste 100 de etnii care populează republica. Să nu păstrăm această mare simfonie de limbi, culturi, tradiții, e un mare păcat. Cel mai bine despre asta a spus prietena mea cu care al învățat la facultatea de filologie, poeta Alexandra Iunco. Ea a plecat din viață după o boală îndelungată, dar au rămas cărțile ei, minunatele ei versuri. Pătrundeți în una dintre poeziile ei, numită «Родной язык». Mi se poare, e cel mai bun răspuns la întrebarea Dvs.

Над колыбелью пел щегол,

А было то – родное слово:

Летучий пушкинский глагол

И богатырский слог Толстого.

Родной язык – словно родник,

В жару спасающий от жажды.

И он к устам моим приник

И речь мне даровал однажды.

Но ты к России не ревнуй,

Отечество моё, Молдова!

И твой витает поцелуй

Над здесь рожденным русским словом.

То ли метель слепит глаза,

То ль южные грохочут грозы,

И к белому стволу березы

Льнет виноградная лоза.

A intervievat Tatiana Borisova