Epocă nouă și tradiții vechi. Monarhia britanică. Aspectul politic și cel de stat. P. 1

Departe de noi există una dintre cele mai vechi monarhii ale Europei, i țară cu istorie și tradiții bogate, o țară neunivocă și în multe privințe neînțeleasă chiar și pe continentul european.

Se numește Marea Britanie, lumea negurii și a umezelii, lumea marilor filozofi și scriitori, poeți și pictori, ascunsă de restul omenirii de individualismul, snobismul și aristocratismul său, care a dat lumii una dintre cele mai grandioase monarhii așezate pe tronul lui David, și piatra Skunk de încoronare a regilor, relicva sacră din nordica și misterioasa Scoție.

Un revoluționar monarhic pe tron

În primele zile ale lunii mai în Marea Britanie au avut loc solemnitățile de inaugurare de înscăunare a regelui Charles III. Ani în șir fiind în umbra mamei, monarhul de 73 de ani a fost martorul schimbării mai multor generații de lideri mondiali, inclusiv 15 premieri britanici și 14 președinți americani.

În ultimele decenii prințul Charles s-a consacrat activității de stat și de binefacere. El a condus numeroase fonduri, a fost preocupat de problemele ecologiei și a încălzirii globale. A muncit activ în domeniul arhitecturii și, ca persoană cu viziuni conservatoare, a criticat dur arta arhitecturală modernă.

Un alt hobby – cultivarea produselor alimentare ecologice. În multe supermarketuri ale Britaniei și Canadei poți cumpăra aceste produse ecologice, cultivate pe moșia sa din Highrove. Cu ceva ani în urmă el și-a editat cartea întitulată «Armonia: o nouă viziune asupra lumii». Prințul a numit-o «un apel la revoluție». În realitate este un narativ al conservatismului patriarhal al prințului, care îndeamnă la restabilirea armoniei pierdute a omului cu natura. Azi mulți cercetători și politologi spun că prințul are viziunile unui revoluționar monarhic, care se extind de la conservatismul spiritual la ideologia mișcării verzilor. Charles aparține bisericii anglicane. În virtutea situației sale de monarh englez, el este șeful acestei biserici. Totodată, el manifestă interes pentru ortodoxie, dat fiind că, ca reprezentant al liniei grecești a dinastiei Oldenburg, a fost botezat într-o biserică ortodoxă, a vizitat de multe ori Muntele Athos din Grecia, a cumpărat o moșie în România și a vizitat Mănăstirea Solovetsky.

O epocă nouă – reguli noi

Și iată că prințul Charles a devenit regele Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, șef al Commonwealth-ului Națiunilor și monarh al unor state mari, ca Australia și Canada, care fac parte din primele zece cele mai bogate țări ale lumii. Prin intermediul Commonwealth-ului Națiunilor, această ONU britanică, el poate influența multe zeci de alte țări, foste colonii britanice, fiind monarhul lor, multe țări de modelul democrației republicane, care fac parte din Commonwealth fără a avea monarhia ca formă de guvernare, dar cu un potențial economic enorm.

Din Commonwealth fac parte mai multe state mari (Australia, Canada, Noua Zeelandă), în care monarhul britanic este rege și conducător al țării, și mai multe state, republici foarte influente, în care el este nu șeful statului, dar influențează politica lor prin Commonwealth – India și RSA, țări cu program cosmic și nuclear, și cu economii puternice.

Populația totală a țărilor din Commonwealth constituie 2,245 mlrd., adică cca 30 % din populația lumii. Din punct de vedere al numărului de locuitori, pe primul loc se află India (conform recensămîntului din a. 2001- 1mlrd. de oameni), după care urmează Pakistan, Bangladesh, Nigeria (populația fiecăreia trece de 100 mln.); Tuvalu are cea mai puțin numeroasă populație— 12 mii. Teritoriile țărilor Commonwealth-ului ocupă cam un sfert din suprafața planetei.

Dar ce fel de rege vor avea ei după minunata eră a domniei Elisabetei II, după Noua Eră Elisabetană, cum este ea numită acum? Și cum un prinț, care își expunea opinia sonor și cu plăcere, se va putea transforma într-un monarh nepărtinitor?

Devenind rege, Charles a rămas fără pașaport și permis de conducere, la fel ca și fără dreptul de a-și exprima public opinia. Acum el este monarh, individualitatea și preferințele personale devin secundare.

Vorba profesorului Vernon Bogdanor, expert în drept constituțional, noul rol presupune noi reguli.

«El de mic știa că va trebui să-și schimbe comportamentul, căci publicul nu are nevoie de monarhi care pledează aprins pentru ceva », - amintește profesorul Bogdanor. Regele Charles știe perfect că va trebui să se comporte mai modest.

«Eu nu-s așa de prost, știu că a fi suveran este un rol deosebit. – spune el într-un interviu pentru ВВС încă în a. 2018 . – Așa că presupunerea că mă voi comporta exact la fel este o prostie totală ».

După urcarea altui monarh pe tron, profilul regal de pe monete este întors în direcția opusă. Și domnia lui Charles III înseamnă schimbarea direcției. Țara care va fi condusă de regele Charles a devenit mai complicată ca Marea Britanie preluată de mama sa. Și, vorba profesorului Bogdanor, noul monarh va trebui să accepte Britania multiculturală și multiconfesională.

Monarhia în Britania este o formă de guvernare neclintită și tradițională. Ea este apropiată fiecărei familii britanice. Excepție fac, probabil, doar reprezentanții populației irlandeze și unii naționaliști scoțieni, care se consolidează cu fiecare an și își sporesc influența în Scoția. Vom menționa, că în Britania monarhie este parlamentară, da nu absolută. Azi se vorbește despre funcțiile ei pur formale, dar nu este așa, căci monarhul britanic este nu doar șeful statului și al Commonwealth-ului Națiunilor, el este șeful bisericii anglicane, care nu se supune Pontifului Roman și are propriul arhiepiscop de Canterbury. Monarhul britanic este șeful masoneriei engleze, căruia i se supun toate lojele regulare din lume, Șeful marii Lojă regale, a lojei centrale din Londra, unde se află centrul masoneriei regulare, tradiționale, și principalul – unde în rămășițele feudal-aristocratice ale Britaniei se păstrează anumite relații de vasalitate loială, unde toată aristocrația se află pe o scară ierarhică în frunte cu monarhul. Deci, dacă ești baron sau conte, ești supus voinței monarhului, în cazul dat – Charles III. Monarhul britanic este comandantul suprem am forțelor armate ale monarhiei, care este în drept să declare război altui stat.

«În numele regelui»

Tradițiile monarhice ale Britaniei nu s-au schimbat de secole. Excepție face perioada protectoratului lui Cromwell. Timp în care puritanii radicali au instaurat în Anglia o dictatură adevărată. Timp în care au fost interzise Paștele și Crăciunul. Timp în care a fost executat Charles I, regele Angliei și Scoției din dinastia scoțiană Stewart. Vom menționa, că ei și azi pretind la rolul de monarhi britanici, căci revoluția din a. 1688 , care i-a lipsit de tron, nu i-a lipsit de titlul de regi ai Scoției și Angliei.

În Scoția de Nord, dinastia regilor Stewart este simbol național, și masoneria scoțiană îi tratează cu pietate pe reprezentanții ei, care și azi conduc unele structuri inițiatice și para-masonice din lume. Un timp îndelungat pe insulele britanice nu exista un acord cu privire la apartenența unică a scoțienilor și englezilor. După multe eforturi, l-au găsit – «britanic». Scoțienii nu consideră reușită această ieșire din situație, și susțin că nici englezilor nu le place. Ei spun: cum pot fi numiți poeți britanici Robert Burns și Shakespeare? Mai bine marele poet englez William Shakespeare și marele poet scoțian Robert Burns.

Ce mai putem spune despre monarhia britanică în noile condiții, la începutul unei noi ere monarhice ? Plus la masonerie și alte ordine britanice mari, din care face parte Ordinul Jartierei și Ordinul Sf. Gheorghe, monarhul britanic mai conduce și sistemul judiciar al țărilor ce i se supun. Spre exemplu, în instanța de judecată, la începerea audierilor, răsună fraza «Regele (regina) contra domnului Johnson », căci în toate instanțele regatului acuzarea unei persoane concrete este făcută anume de monarhul britanic, nu de altcineva!

Cabinetul britanic de miniștri nu este Consiliul de miniștri ai URSS-ului sau al Italiei. Este cabinetul Majestății Sale, iar primul ministru nu este șeful cabinetului de miniștri al țării, ci șeful cabinetului de miniștri al Majestății Sale. De fapt, el este doar primul ministru, șeful puterii fiind regele sau regina.

Britania, Anglia în special, are cel mai vechi parlament din Europa, apărut în a. 1215 ! Atunci moșierii mari au obținut ca regele Angliei Ioan Cel fără de pămînt să semneze Magna Carta, conform căreia regele nu putea numi impozite noi (cu excepția vechilor impozite feodale) fără acordul consiliului regal, care treptat a evoluat în parlament. În a. 1265 Simon de Montfort, al 6-lea conte de Leicester, a convocat primul parlament ales. Monarhul era reprezentat de lordul-cancelar, în Camera inferioară a comunelor – de spicher. Monarhul dizolvă și convoacă Camera comunelor, vorbind de pe tron, dar nu și Camera Lorzilor, care este supremă și numită pe viață. Monarhul nu poate sancționa proiectele de lege adoptate de parlament. Însă din a. 1707 veto-ul regal nu a mai fost aplicat, iar din a. 1834 regii nu au înlăturat prim-miniștrii.

E de menționat averea colosală a monarhilor britanici. Înainte de pierderea Indiei, Pakistanului și Bangladeshului, - monarhii britanici erau împărați ai Indiei și se considerau cele mai supreme personalități sacre și puternice din lume.

Vom menționa, că în lumea monarhică , spre deosebire de federație sau republică, monarhul este un simbol, și nu unul simplu, ci sacru, căci el păstrează în sine principiul sacru al puterii și este unsul Domnului. De aceea monarhul este și om, și simbol, și întruchiparea statului. El nu este doar purtătorul suprem al puterii executive, despre care am vorbit mai sus, dar el transmite acestei puteri elementul sacralității, esența ei mistică, sacră.

În antichitate, statele erau distinse de monarhii în general. În monarhie conta principiul suprem al puterii și voința monarhului asupra popoarelor și teritoriilor, asupra spațiului de manifestare a acestei voințe și puteri. Statul este altceva, este sistemul statal recunoscut de comunitatea mondială și de drept. De aceea în Iranul antic pe timpul Ahemenizilor și Sasaizilor, principiul monarhic al puterii s-a extins în diverse teritorii - Egipt, o parte din Grecia, Armenia, India. Țările erau diferite, puterea – una. La fel era și puterea shahinshahilor din Iranul zoroastrian. Exact la fel - sistemul monarhic britanic. Marea Britanie, Canada, Australia, Jamaica - state diferite, o singură putere. Acest principiu al puterii se afla la Londra și domina o mare parte a omenirii.

***

Așa dar, în concluzie să generalizăm această parte a studiului despre Britania și monarhia britanică. În Britania monarhul este simbolul, întruchiparea supremă a puterii sacre, întruchiparea personificată a divinității acestei puteri și ca urmare – manifestarea veșniciei și a neclintirii ei. Și azi sociologii englezi susțin că societatea lor are nevoie de acest principiu sacru al puterii, cu referire la toate națiunile din sfera voinței monarhului britanic. Englezilor le place să-l citeze pe un american, care a spus cu tristețe și invidie: «Voi aveți o regină. Noi – doar drapelul», căci în Britania monarhul este sacru și declarat în afara timpului și a realităților politice. El este veșnic, la fel ca rolul său sacru și de drept, și acele instituții sacre pe care el le conduce. Despre rolul inițiatic și mistic al monarhiei britanice, pus acum în seama regelui Charles III, vom vorbi în următoarea parte a studiului nostru.

Veaceslav Matveev