COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

SUA ar putea impune sancţiuni ţărilor care blochează deportarea cetăţenilor săi

SUA ar putea impune sancţiuni ţărilor care blochează deportarea cetăţenilor săi

Administraţia SUA ar putea impune sancţiuni privind vizele acelor ţări care refuză sau care amînă nejustificat să accepte cetăţeni de-ai lor deportaţi din Statele Unite în timpul pandemiei de coronavirus, informează sîmbătă Reuters şi dpa.

Într-un memorandum adresat vineri seară secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, preşedintele Donald Trump a făcut referire la pandemia de coronavirus şi la nevoia de a asigura "repatrierea cetăţenilor străini care încalcă legile Statelor Unite" ale Americii. Potrivit dpa, Trump a ordonat Departamentului Securităţii Interne să notifice Departamentul de Stat dacă guvernul vreunei ţări "refuză sau amînă nejustificat" să-şi primească înapoi cetăţenii.

Ţările care refuză să-şi primească înapoi cetăţenii sau amînă întoarcerea lor creează "riscuri de sănătate publică inacceptabile pentru americani", se menţionează în memorandum.

Ordinul va rămîne în vigoare pînă la sfîrşitul lui 2020 şi nu se limitează doar la unele ţări, scrie dpa.

În ordin nu se face referire la nicio ţară anume, notează şi Reuters.

Apoi, în termen de şapte zile de la primirea notificării, Departamentul de Stat trebuie "să iniţieze un plan de a impune sancţiuni privind vizele" dacă Departamentul pentru Securitate Internă stabileşte că o ţară care nu acceptă persoane deportate amînă sau împiedică operaţiunile "necesare pentru a răspunde pandemiei în desfăşurare".

La 21 martie, invocînd pandemia de coronavirus, administraţia Trump a impus noi reguli la frontiere, aminteşte Reuters. Conform acestor reguli, oficialităţile americane pot deporta rapid persoane fără a mai trece prin procedurile standard de imigraţie. În total, oficialităţile vamale americane au expulzat aproape 7.000 de migranţi din Mexic de la intrarea în vigoare a noilor proceduri, potrivit Reuters, care notează că Trump a făcut din reducerea imigraţiei un obiectiv central al administraţiei sale.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load