COVID-19 în MOLDOVA

Rușii așteptați astăzi la urnele de vot

Rușii așteptați astăzi la urnele de vot

Ruşii sînt chemaţi duminică la urne în cadrul alegerilor regionale, ce se anunţă mai dificile decît de obicei pentru Rusia Unită, partidul pro-Kremlin, într-un climat marcat de o mişcare de contestare în creştere, de criza economică şi de presupusa otrăvire a opozantului Aleksei Navalnîi, notează AFP şi dpa.

În 41 de regiuni, ruşii sînt chemaţi la vot pentru a alege guvernatorii, adunările regionale sau municipale, precum şi patru deputaţi în parlamentul federal.

Într-un context economic şi social dificil, marcat de acuzaţii de corupţie şi de o reformă impopulară a pensiilor în 2018, partidul Rusia Unită al lui Putin s-a erodat la numai 30% opinii favorabile, conform celor mai recente sondaje.

În acest an, campania a fost dinamizată de prezenţa unor opozanţi, mai ales la Novosibirsk, în Siberia, al treilea oraş al ţării, unde împotriva Rusiei Unite se prezintă în faţa alegătorilor o alianţă inedită a 30 de candidaţi independenţi, printre care susţinători ai lui Navalnîi.

Alegerile, desfăşurate pe parcursul a trei zile, oficial ca măsură de prevenire a transmiterii coronavirusului - duminică fiind ultima şi principala zi de votare -, au loc pe fondul protestelor anti-Putin în Extremul Orient şi al otrăvirii cu o substanţă neurotoxică a lui Aleksei Navalnîi, spitalizat în Germania.

Echipa lui Navalnîi i-a îndemnat pe ruşi să voteze candidaţi din orice alt partid decît Rusia Unită, care domină în prezent parlamentul federal şi multe administraţii regionale.

Orice alt candidat - 'un comunist, un membru al Partidului Liberal Democrat, un membru al Rusiei Juste' - ar fi 'mai bun decît Rusia Unită', a transmis vineri echipa lui Navalnîi.

Tactica 'votului inteligent', elaborată de Navalnîi, şi-a dovedit deja eficienţa în vara trecută la Moscova cu ocazia alegerilor municipale, în care Rusia Unită a pierdut numeroase mandate, în favoarea mai ales a comuniştilor.

Alegerile regionale, ca şi recentul referendum de modificare a Constituţiei pentru a-i permite lui Putin să rămînă preşedinte încă 16 ani, nu va fi monitorizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE).

Absenţa observatorilor OSCE şi prelungirea perioadei de votare la trei zile au provocat temeri privind potenţiale fraude electorale.

Aceste alegeri locale şi regionale au loc cu un an înaintea legislativelor din septembrie 2021.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load