Putin a dat start traficului pe autostrada Moscova-Sankt Petersburg

Putin a dat start traficului pe autostrada Moscova-Sankt Petersburg

Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat miercuri prima autostradă veritabilă care asigură o legătură între Moscova şi Sankt Petersburg – cele mai mari două oraşe din ţară -, salutînd o reuşită ”istorică”, în pofida unor proteste care au pătat construirea drumului.


El a lăudat un ”proiect de o noutate nemaivăzută în istoria construcţiei de drumuri” în Rusia.


”Avem cu ce să ne mîndrim”, a declarat el într-o transmisiune în direct la televiziunea rusă.


Construită de către un consorţiu din care fac parte grupul francez BTP Vinci şi Banca publică rusă VTB, autostrada are 694 de kilometri şi permite o legătură între cele două megalopolisurii în şase ore.


Deschisă deja în proporţie de două treimi circulaţiei, Putin a inaugurat miercuri ultimul tronson.


Ea înlocuieşte un fost drum cu patru benzi, care în anumite porţiuni era mai strîmt, prost iluminat şi traversa numeroase localităţi.


”Autostrada Moscova-Sankt Petersburg este în sfîrşit deschisă. Ea a fost construită în mult timp”, a declarat un purtător de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind că ”cu vît viteza transportului este mai mare, cu atît economia profită mai mult”.


Autostrada M11 urmează să devină, de asemenea, un teren de testare a unor noi tehnologii.


Teste de vehicule fără şofer urmează  să înceapă în primăvara lui 2020, potrivit Ministerului Transporturilor, citat de agenţia rusă publicăde presă Ria Novosti.


Începute în 2010, lucrările de construcţie au provocat o importantă mobilizare a unei asociaţii de riverani şi opoziţie din partea ecologiştilor, care denunţau tăierea unei părţi a Pădurii Himki, la periferia de nord a Moscovei, treversată de aproximativ 43 de kilometri de autostradă.


Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a ordonat în vara lui 2010 suspendarea lucrărilor, însă Guvernul rus a autorizat pînă la urmă construirea, în decembrie acelaşi an.


Sankt Petersburgul este deja deservit, de la Moscova, de trenuri de noapte şi de trenuri de mare viteză (TGV), iar acestea din urmă parcurg distanţa în aproximativ patru ore.


Cea mai mare ţară din lume, Rusia se confruntă cu provocări de logistică şi infrastructură enorme.


Ruşii se plîng adesea de situaţia dezastruoasă a drumurilor în anumite regiune.


În 2012, ambuteiaje uriaşe s-au format între Moscova şi Sankt Petersburg, din cauza unor ninsori puternice, care au blocat automobilişti timp de mai multe zile.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load