X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Fostul avocat al lui Trump, condamnat la trei ani de închisoare

6 mai. 2019,, 17:33   Externe
2165 0

După mărturii răsunătoare şi audieri spectaculoase în Congres, Michael Cohen, fostul avocat personal al lui Donald Trump, este aşteptat luni în închisoare pentru a ispăşi o pedeapsă pe care o consideră nedreaptă, dînd asigurări că nu a făcut decît să execute ordinele preşedintelui american, potrivit Agerpres.

El a fost condamnat la trei ani de detenţie în decembrie anul trecut, după ce a recunoscut că a încălcat legislaţia electorală, că a comis fraudă fiscală şi că a minţit Congresul.

Cohen, tatăl a doi copii în jurul a douăzeci de ani, a sperat pînă în ultimul moment la o reducere a pedepsei, oferindu-le anchetatorilor informaţii potenţial compromiţătoare despre Donald Trump şi apropiaţii acestuia, în special în cadrul anchetei privind Rusia, pentru ca ei să ceară judecătorului să îi reducă sentinţa.

Însă eforturile nu au avut succes: chiar dacă fostul avocat este citat de circa o sută de ori în faimosul raport Mueller asupra anchetei privind Rusia şi chiar dacă dezvăluirile sale au determinat deschiderea de noi anchete, procurorii nu s-au lăsat înduplecaţi.

El spune că i se face o mare nedreptate. După ce a lucrat zece ani pentru Trump Organization, Cohen dă asigurări că toate actele sale reprobabile au fost comise „la solicitarea” magnatului newyorkez, pe care acum îl consideră a fi un om „fără suflet” şi un „escroc” capabil să îşi dorească păstrarea puterii dacă va pierde alegerile prezidenţiale în 2020.


Avocatul lui Cohen, Lanny Davis, a scris la rîndul său pe Twitter vineri că Donald Trump Junior, fiul cel mare al preşedintelui american, ar fi trebuit de asemenea să meargă la închisoare, pentru că „el a semnat cecurile pentru a cumpăra tăcerea” fostelor amante.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?