Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Oportunitățile investiționale ale Republicii Moldova, prezentate în Elveția

9 apr. 2019,, 14:10   Economie
2112 0

Secretarul de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, a prezentat oportunitățile investiționale ale Republicii Moldova la Zürich, Elveția, transmite Noi.md.

În cadrul acestui eveniment special de prezentare a Republicii Moldova celor mai mari companii din Elveția au participat circa 80 de companii în mare parte din domeniul financiar-bancar, companii de asigurări, companii de consultanță, instituții de creditare, din sfera IT etc. Printre acestea se numără: Clarus Capital Group AG, DR&A Advogados, Credit Suisse, UBS Bank, JP Morgan, Open Funds, Trustee, Habib Bank AG Zürich, Hinduja Bank, Rothschild Bank AG, Stragon Advisors, Deutsche Bank (Schweiz) AG și altele.

Vitalie Iurcu a menționat că, Guvernul Republicii Moldova este deschis spre discuții directe cu companiile interesate de fortificarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova și, în acest sens, Secretarul de Stat a invitat oamenii de afaceri să viziteze țara noastră.

„Guvernul are o abordare pro-business, iar în negocieri cu companiile-potențiali investitori se discută în limbajul businessului. Deși suntem un stat mic, oferim o serie de oportunități investiționale grație amplasării geografice strategice între cîteva regiuni economice importante. Sectorul agroindustrial, industria ușoară, automotive, IT și Business Process Outsourcing, sectorul energetic și financiar-bancar - reprezintă o serie de platforme investiționale atractive, fiecare avînd suplimentar oportunități și facilități specifice sectorului”, a declarat Vitalie Iurcu.

Pe lîngă oportunitățile sectoriale, Secretarul de Stat a oferit informații despre sistemul fiscal al Republicii Moldova, platformele industriale și inovaționale (Zone Economice Libere, Parcuri Industriale, Parcuri IT), Programul de dobîndire a cetățeniei prin investiție, precum și suportul ce poate fi acordat companiilor interesate.


De asemenea, la eveniment au fost prezente și companii din sectoarele agroalimentar, industrie ușoară și IT (specializare pe Block chain).

Participanții la eveniment au manifestat interes față de Parcurile IT, datorită avantajului fiscal și rezidenței virtuale. În rezultatul discuțiilor cu Secretarul de Stat, Vitalie Iurcu, reprezentanții companiei Nexus Chain au fos de acord să livreze în adresa Ministerului Economiei și Infrastructurii propuneri de implementate a noi proiecte în domeniul IT în Republica Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?