Armașu, despre raportul Kroll II

Armașu, despre raportul Kroll II

Potrivit guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, raportul Kroll II, care se referă la frauda bancară a fost ridicat de la BNM, după ce au fost prezentate de compania externă.


Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Moldova în Direct” de la postul Moldova 1.


„Raportul Kroll II a fost ridicat de procuratură de la Banca Națională, imediat ce a fost prezentat de compania Kroll și Banca Națională nu deține acest raport la moment. Investigațiile le efectuează procuratura”, a spus Armașu.


De asemenea, guvernatorul a mai spus că din creditul de urgență acordat Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, pînă la ora actuală s-au achitat peste două miliarde de lei care vin atît din lichidarea activelor băncilor, cît și din vînzarea activelor unor persoane condamnate.


Acesta a mai adăugat că Republica Moldova are acum un alt sistem bancar, decît acum cinci ani.


„Noi avem bănci bine capitalizate. Bănci, în marea lor majoritate, cu investitori transparenți. Noi avem 90% din acțiunile băncilor deținute de investitori europeni, avem un cadru normativ absolut nou”,spune Armașu. 


Potrivit lui, creditele neperformante sînt la un nivel acceptabil care este în scădere. Dinamica este pozitivă și datorită faptului că se majorează portofoliile de credite la bănci.


„Astăzi, majoritatea creditelor neperformante care sînt pe bilanțul băncilor sînt încă cele care au fost moștenite din trecut. Credite neperformante noi se acumulează într-o sumă destul de modestă”, spune Octavian Armașu.


De asemenea, guvernatorul spune că la ora actuală nu există probleme legate de lichidități în sistemul bancar. Potrivit lui, există chiar exces de lichidități, doar că majoritatea lor este pe termen scurt.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load