Un spectacol de Piotr Ceaikovski va avea loc la Opera Naţională

Un spectacol de Piotr Ceaikovski va avea loc la Opera Naţională

Spectacolul "Spărgătorul de nuci", balet în două acte de Piotr I. Ceaikovski, va avea loc mîine, 18 ianuarie, începînd cu ora 18.00, la Teatrul Naţional De Operă Şi Balet „Maria Bieşu”, informează MOLDPRES.

Rolurile sînt interpretate de Mariana Anghilinici (Marie), Alexandru Balan (Prinţul), Tudor Tudose (Drosselmeyer), Iuri Tcaci (Regele şoarecilor), Cristina Suruceanu (Spărgătorul de nuci (păpuşa)), Ion Moşneaga (Spărgătorul de nuci (dublul)) ş.a.

Potrivit organizatorilor, premiera mondială a spectacolului a avut loc la 6 decembrie 1892, la Teatrul Mariinski din Petersburg. Premiera la Chişinău a aceluiaşi spectacol s-a produs la 31 decembrie 1977.

Tot mîine, la 18.00, la Teatrul „Luceafărul” va fi jucat spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, iar la 18.30, la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” – spectacolul „A venit un bărbat la o femeie” de Semion Zolotnikov.

Vineri, 19 ianuarie, la 18.00, la Teatrul „Luceafărul” va fi prezentat spectacolul „Un caz neordinar într-un spaţiu familial” după Ray Cooney, la Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” – spectacolul „Totul despre noi” de Constantin Cheianu şi la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”, la 18.30, – spectacolul „Selfie cu scleroză” de Alexandru Volodarski.

În aceeaşi zi, la 18.30, pe scena Teatrului Naţional ”Eugene Ionesco” va fi jucat spectacolul „Numitorul comun”, inspirat din opera regretatului poet Eugen Cioclea şi prezentat de actorul Andrei Sochircă.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load