Un ac cît un fir de păr, face posibile injecţiile pe creier

Un ac cît un fir de păr, face posibile injecţiile pe creier

Afecţiunile cerebrale pot fi dificil de tratat, în parte din cauza medicaţiei care nu poate fi administrată direct.

De aceea, un grup de cercetători de la MIT a creat o metodă prin care o astfel de tehnică medicală să fie posibilă, cu ajutorul unui ac cu o grosime echivalentă unui fir de păr uman.

Medicamentul poate ajunge astfel direct în creier şi fără să afecteze regiunile înconjurătoare, aşa cum se întîmplă la tratamentele tradiţionale, invazive, scrie Futurism.

Toate componentele sistemului prezentat în imaginea de mai jos sînt extrem de fine, putînd să trateze o regiune din creier de doar un milimetru cub.

Cercetătorii au testat tehnologia pe şobolani şi au putut administra doze de medicamente în regiuni specifice ale creierului care influenţau funcţiile motorii ale animalelor.

„Putem administra cantităţi foarte mici de medicamente, comparativ cu metodele de administrare orală şi intravenoasă şi, de asemenea, putem manipula schimbările de comportament prin infuzia de substanţe”, a precizat Canan Dagdeviren, profesor asistent la MIT şi autorul principal al studiului.

Capacitatea de a administra direct substanţe în creier nu doar că va duce la noi tratamente, ci le va îmbunătăţi şi pe cele existente. Multe medicamente utilizate pentru a trata afecţiuni ale creierului vin cu anumite efecte secundare, întrucît substanţele pot afecta şi alte regiuni ale creierului care nu sînt implicate în afecţiune.

„Credem că acest dispozitiv microfabricat poate avea un impact major în înţelegerea bolilor cerebrale”, a precizat Robert Langer, profesor la MIT şi unul dintre autorii studiului.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load