Şapte persoane specializate în contrabandă cu bani, arestate

Şapte persoane specializate în contrabandă cu bani, arestate

Astăzi, 30 ianuarie, reprezentanţii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au susţinut o conferință de presă în care au vorbit despre deconspirarea unei grupări infracționale specializate în contrabandă cu mijloace financiare și spălare de bani, notează NOI.md.


Potrivit lor, din grupare făceau parte indivizi cu vîrsta cuprinsă între 21 şi 43 de ani, dintre care şi un cetăţean sirian care se ocupa de comandarea substanţelor folosite în procesul de „creare” a bancnotelor.


Banii care erau furaţi din bancomatele de pe teritoriul ţărilor din Uniunea Europeană erau aduşi în ţară prin contrabandă, trataţi chimic şi puşi în circulaţie.


Potrivit procurorilor, în cadrul celor nouă percheziţii desfăşurate, au fost ridicaţi peste 17 mii de euro, precum şi utilaje cu soluţii chimice, măşti şi mănuşi. 


În prezent se lucrează pentru a se găsi toate sursele exacte de provenienţă a banilor, iar şapte persoane implicate în acest caz se află în arest pentru 30 de zile.


Pentru contrabandă, aceştia riscă pînă la zece ani de închisoare, iar pentru spălare de bani – pînă la şapte ani.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load