Procuratura anunță rezultatele perchezițiilor de dimineață

Procuratura anunță rezultatele perchezițiilor de dimineață

În rezultatul perchezițiilor făcute astăzi de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au fost reținute cinci persoane.

Perchezițiile au avut loc în cazul unui dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, comise de un grup criminal organizat, care acționa în Chișinău, Ungheni și în alte localități din republică.

În urma activității grupului, în decursul a doi ani, probele acumulate indică un prejudiciu de peste 30 000 000 lei pentru bugetul de stat. Schema criminală a constat în activitate de vînzare a mobilei și produselor din carne, care nu erau reflectate în contabilitate, contra mijloacelor bănești în numerar, pentru comiterea evaziunii fiscale.  Mai mult, salariile angajaților erau achitate în plic.

Procurorii au efectuat 11 percheziții și au ridicat documente de evidență contabilă dublă, mijloace bănești nereflectate în contabilitate, suporturi electronice și alte obiecte necesare pentru soluționarea obiectivă a cauzei penale. În prezent, sînt reținute 5 persoane, care au avut sau au funcții de conducere în întreprinderea implicată în schema criminală.

În baza investigațiilor efectuate, procurorii PCCOCS au dat în vileag faptul că din banii proveniți din evaziune fiscală, membrii grupului și-au luat în proprietate 4 imobile și 10 automobile, inclusiv de lux. Procuratura va reveni cu detalii pe parcurs, în lumina garanțiilor procedurale de care părțile la proces beneficiază, potrivit legii.
 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load