O nouă ședință în dosarul Brăguța, amînată

O nouă ședință în dosarul Brăguța, amînată

Ședința de judecată de astăzi în dosarul „Brăguța” a fost amînată. Şi asta din cauza că a lipsit un avocat, precum şi cîțiva inculpați. 

La scurt timp, procurorul de caz a declarat pentru presă că nu vede o problemă în acest lucru, iar despre o eventuală conexiune a celor două dosare în cazul morții lui Andrei Brăguța încă nu s-a discutat.

„Nu văd o problemă că s-a amînat. A fost o ședință preliminară, care nu a avut loc pentru că nu s-au prezentat trei inculpați, unul dintre care este spitalizat, și nu s-a prezentat unul dintre apărători, care tot este spitalizat. Pînă la momentul actual s-a pus în discuție problema conexării acestui dosar, dar pe parcurs se va pune, dacă vor fi cereri în această privință din partea participanților la proces”, a menţionat procurorul.

De cealaltă parte, avocaţii implicaţi în proces declară că nu susţin ideea ca acest dosar să fie conexat,.

„Noi sîntem împotrivă ca acest dosar să fie conexat. În acest caz sînt 13 inculpați, în celălalt - 7, vom avea un „dosar-mamut” cu minim 20 de avocați. Astfel, ar putea interveni riscul ca să se depășească termenele”, a menţionat unul dintre apărători.

De precizat că 13 polițiști sînt acuzați de comiterea tratamentului inuman în privința fostului deținut Andrei Brăguța, care a decedat în vara anului trecut în Penitenciarul nr. 16. 

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, inculpaţii riscă de la trei pînă la opt ani de închisoare sau amendă de la 67 500 de lei pînă la 80 de mii de lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii de la cinci la 10 ani.

 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load