Desfacerea căsătoriei în Moldova: Cîte cereri au soluționat magistrații

Desfacerea căsătoriei în Moldova: Cîte cereri au soluționat magistrații

Pe parcursul anului 2018, instanțele de prim nivel au examinat, în total 54.082 de dosare în material dreptului civil. Datele au fost publicate, recent, de către Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești.


Potrivit raportului, cele mai multe dosare au vizat litigiile privind executarea obligațiilor. În total, instanțele de prim nivel au examinat 15.188 de cauze de acest tip.


Totodată, magistrații din judecătorii au soluționat 9.989 de cereri privind desfacerea căsătoriei și 2.442 de solicitări privind încasarea pensiei de întreținere a copiilor. Topul dosarelor civile este continuat de:

  • litigiile privind succesiunea - 1.690;
  • litigii apărute din contracte și operațiuni bancare - 1.589;
  • litigiile privind dreptul de proprietate - 1.043;
  • acțiuni apărute din contractele de antrepriză și prestări de servicii - 899.

Pe de altă parte, în cadrul a patru categorii de dosare au fost încheiate doar cîte un singur dosar, și anume privind:

  • dreptul de proprietate al întreprinderilor mixte ;
  • acțiuni din antrepriza de arendă intereconomică;
  • vînzarea-cumpărarea  întreprinderilor;
  • acțiuni apărute din contractele de rentă.

La sfîrșitul anului 2018, în instanțele de judecată de prim nivel se aflau 21.877 de dosare restante.


Amintim că, potrivit datelor AAIJ, anul trecut cele mai multe dosare examinate de instanțe au fost în materie civilă, urmate de cele contravenționale, penale și economice.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load