COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

De Paște sfințitul cozonacilor și a ouălor roșii în biserică sau în curtea bisericii, interzis

De Paște sfințitul cozonacilor și a ouălor roșii în biserică sau în curtea bisericii, interzis

Slujbele de Paști vor avea loc fără enoriași, iar sfințitul cozonacilor și a ouălor roșii în biserică sau în curtea bisericii vor fi interzise.

Declarația a fost făcută de către șeful statului, Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune N4.

"Ce ține de Sărbătorile de Paște noi avem cîteva riscuri. În primul rînd este vorba de slujbe și sfințirea cozonacilor și a ouălor roșii, iar în al doilea rînd deplasarea masivă către părinții în vîrstă, pentru că este un eveniment de familie și toți merg de obicei la rudele de la sat. Eu am avut o întrevedere săptămîna trecută cu Mitropolitul Vladimir, unde erau prezenți toți episcopii și am discutat la acest subiect. Noi am convenit ca slujbele să fie fără enoriași. În ceea ce ține de sfințitul care se face, recomandarea bisericii și a autorităților este ca nici într-un caz să nu se admită sfințitul în biserică sau în curtea bisericii. În mai multe localități preoții vor merge cu sfințitul pe străzile din sate. Oamenii vor ieși la poartă și preoții vor sfinți", a declarat șeful statului, Igor Dodon.

Totodată, șeful statului a menționat că în perioada sărbătorilor de Paști circulația oamenilor nu va fi restricționată, însă oamenii sînt îndemnați să fie responsabili.


"Noi nu putem pune restricții pe drumuri. Au fost diferite propuneri, să fie interzis oamenior să se miște prin țară, dar eu cred că aceasta nu este o soluție entru Republica Moldova. Noi venim cu apelul ca oamenii să fie responsabili".

Întrebat despre ziua de 9 mai, Dodon a spus că cel mai probabil Marșul Victoriei va fi organizat pe data de 24 august.

"Eu cred că noi vom avea discuții în timpul apropiat cu colegii la acest subiect. Dar cel mai probabil noi vom propune societății ca tot ce ține de Marșul Victoriei de 9 mai, să fie organizat pe 24 august, de ziua eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă".

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load