COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Ce spune Chicu despre plata salariilor și a pensiilor

Ce spune Chicu despre plata salariilor și a pensiilor

Premierul Ion Chicu susține că economia țării va fi afectată de epidemia de coronavirus. Totuși, dă asigurări că „nu o să ajungem la colaps financiar”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la postul Moldova1.

„Sectorul economic va fi afectat. Am avut o întîlnire cu reprezentanții businessului. Am propus mai multe soluții pe care o să le implementăm. Vom reeșalona plata impozitului pe venitul persoanelor juridice de pe trimestrul I, vom deplasa unele termene de raportare, vom institui moratoriu la controale desfășurate de instituțiile statului. Am discutat deja cu băncile comerciale de a reeșalona creditele ipotecare și de alt gen. Statul vine cu suport pentru a face față acestei provocări, care ne va costa pe toți. Dar toți sîntem conștienți că trebuie să ieșim din această problemă vii și sănătoși, cu un stat stabil, cu un sistem bugetar fiscal stabil, necompromis, care nu va necesita majorări de impozite sau alte măsuri care aduc pe un termen restrîns majorări la buget”, a declarat Ion Chicu.

Premierul a spus că Guvernul adoptă măsuri care, pe de o parte, să asigure nivelul maxim de securitate al cetățenilor, și, pe de altă parte, să nu paralizeze totalmente activitatea economică.


„Noi nu o să ajungem la colaps financiar. Rezervele valutare ale RM sînt suficiente pentru a acoperi orice necesitate de finanțare, inclusiv a importului. Lichiditățile în băncile comerciale sînt ca niciodată la un nivel înalt. Sistemul financiar al țării poate finanța necesitățile economiei. Acum avem aceste posibilități, încasările la buget continue să ne bucure. Bineînțeles că peste o perioadă impactul sistării economice din ultima săptămînă va fi prezent, dar ținem sub control această situație. sîntem în situația cînd resursele financiare ale statului, în primul rînd mă refer la rezervele BNM, ne permit o perioadă sigură de jumătate de an sau de 7-8 luni, cînd poți efectua măsuri de redresare a situației, care nu pun la îndoială capacitatea de plată a statului”, a explicat premierul.

Întrebat dacă se prevăd restanțe la plata salariilor bugetarilor sau a pensiilor, prim-ministrul a declarat: „Depunem toate eforturile să nu ajungem într-o asemenea situație. sînt sigur că nu vom ajunge, dar trebuie să fac o paranteză. Dacă cineva mă întreba cu două săptămîni în urmă că toată Uniunea Europeană va fi blocată, că țările membre UE vor bloca hotarele, avea să zic că e un scenariu apocaliptic. Virusul respectiv este un pericol real. E imposibil de spus cum va evolua”.

Pînă în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate 36 de cazuri de coronavirus. O persoană a fost tratată și externată, iar o femeie a murit după patru zile de la internarea în spital.

Amintim că deputații au votat instituirea stării de urgență în stat, pe o perioadă de 60 de zile, de la 17 martie pînă pe 15 mai. Aceasta ar putea fi redusă în cazul în care vor exista premise.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load