TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Casa fostului magistrat Oleg Sternioală, evaluată de experți imobiliari

Casa fostului magistrat Oleg Sternioală, evaluată de experți imobiliari

Casa fostului magistrat Oleg Sternioală, învinuit într-un dosar de îmbogățire ilicită, urmează să fie evaluată de către experții imobiliari pentru a afișa prețul real al imobilului. O ordonanță în acest sens a fost emisă de către Procuratura Anticorupție.

Oleg Sternioală a fost surprins vineri după amiază la Procuratura Anticorupție, unde a fost invitat pentru a-i fi adusă la cunoștință ordonanța, transmite noi.md cu referire la anticoruptie.md.


Fostul vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție a fost însoțit de către avocatul său, Iurie Tabarcea, care îi este și naș de cununie.

Oleg Sternioală a raportat în declarația de avere și interese personale că imobilul în care locuiește are suprafața de 120 de metri pătrați, costă 1,116 milioane de lei și că a primit-o moștenire în decembrie 2016.

Casa în care locuieşte judecătorul Sternioală pare a fi mult mai mare decît este indicat la Cadastru, este alimentată cu baterii solare, iar în curte este amenajată o piscină.

Imobilul a fost procurat în 2013 și înregistrat pe numele părinților lui Sternioală, ambii pensionari din Florești.

În 2016, proprietar al imobilului a devenit cuplul Oleg și Elena Sternioală.

Amintim că pe numele lui Oleg Sternioală a fost pornit un dosar penal pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari, „caracterizată prin tăinuirea și deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite”.

Temei pentru începerea urmării penale au servit investigațiile jurnalistice referitoare la averea magistratului, materialele analizei operaționale și raportul de autosesizare al procurorului.

Verificările oamenilor legii arată că magistratul a acumulat, împreună cu membrii familiei sale, venituri de circa șapte milioane de lei (pe parcursul unei perioade de referință).

În aceeași perioadă, Oleg Sternioală împreună cu membrii familiei sale a cumpărat bunuri de lux în valoare de circa 13,8 milioane de lei.

Bănuiala rezonabilă a organului de urmărire penală este că diferența de circa 6,7 milioane dintre veniturile și cheltuielile bănuitului constituie bunuri ilicite, care au fost tăinuite, iar natura și originea acestora este deghizată prin transcrierea dreptului de proprietate pe terțe persoane, fapt care urmează a fi demonstrat în cadrul urmăririi penale.

La începutul lunii decembrie, Oleg Sernioală a depus cerere de demisie, fiind acceptată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load