Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 507
Preşedintele stiri: 4002

Autoritatea Aeronautică Civilă, despre companiile care nu sînt autorizate să zboare în UE

18 apr. 2019,, 12:30   Societate
2412 0

Comisia Europeană a anunțat că 9 companii aeriene din Moldova nu sînt autorizate să zboare în UE.

Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova (AAC) a comentat această decizie și spune că în perioada noiembrie 2018 - martie 2019 a inițiat și desfășurat (în mare parte) un proces amplu și profund de reevaluare a operatorilor aerieni ai Republicii Moldova la capitolul corespunderii acestora standardelor internaționale de siguranță, precum și a conformării angajamentelor asumate de Republica Moldova față de Uniunea Europeană.

Potrivit instituției, în aceeași perioadă, au fost efectuate autoevaluări a sistemului și capacităților de supraveghere a AAC, inclusiv cu expertiza și asistența Agenției Europeană de Siguranță a Aviației.

Autoritatea Aeronautică Civilă spune că au fost dispuse măsuri restrictive precum:

- prelungirea pentru o perioadă limitată sau suspendarea Autorizației de Operator Aerian (AOA);


- interzicere operării de aeronave;

- suspendarea Certificatelor de operator aerian (AOC);

- revocarea AOC.

,,La moment un Certificat de operator aerian (AOC) este revocat, două Certificate de operator aerian (AOC) și o Autorizație de operator areian (AOA) sînt suspendate. Companiile aeriane moldovenești Air Moldova și Fly One, care exercită activități de transport de pasageri din/spre Republica Moldova, cît și compania Aerotranscargo, care asigură transporturi cargo, sînt conforme normelor și standardelor naționale și internaționale din domeniu și asigură un nivel înalt de siguranță. Cît ține de restul operatorilor aeriene, aceștia sînt sub supraveghere continuă din partea AAC pentru a asigura că sînt respectate toate condițiile de certificare”, menționează AAC.

Autoritatea Aeronautică Civilă precizează că aplicarea măsurilor date nu va afecta activitatea operatorilor Air Moldova și Fly One, antrenați în transportul de pasageri din/spre Republica Moldova spre/din Uniunea Europeană, ci doar va asigura un nivel mai înalt de siguranță.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?