X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

14 salvatori, polițiști și soldați cu 15 unități de tehnică, lîngă satele intrate în carantină

25 apr. 2020,, 15:15   Societate
2393 1

Potrivit Deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, începînd cu data de 25 aprilie 2020, orele 08:00, în localitățile Etulia și satul Cișmichioi, UTA Găgăuzia este introdus regimul de carantină.

În acest context, pentru menținerea siguranței și securității cetățenilor la fața locului activează 5 posturi fixe. În măsurile de prevenire sînt antrenați 14 salvatori, polițiști și soldați ai Forțelor Armate cu 15 unități de tehnică. La intrare în localitățile sînt amplasate corturi, iar accesul este permis doar echipelor de urgență, dar și celor care mențin infrastructura localității.

Acțiunile organizate și desfășurate vin întru asigurarea securității locuitorilor localităților și pentru prevenire a răspîndirii infecției COVID – 19. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au menirea de a menține securitatea cetățenilor și de a acorda suportul necesar autorităților publice la fața locului. De asemenea, angajații IGSU vor fi implicați în măsurile de prevenire pericolului de răspîndire a epedimiei prin informarea populației din localitățile Etulia și Cișmichioi.

Aici, o să activeze echipajele mobile cu autospeciale de intervenție, care vor difuza mesaje audio de avertizare a cetățenilor. Potrivit IGSU, astfel de măsuri de informare vor continua și în localitățile Soroca, Ștefan Vodă, Talmaza, Carahasani, Brînzeni, Glodeni pe toată perioada de menținere a carantinei.

Persoanele sînt rugate să rămînă acasă, să păstreze distanța socială și să anunțe autoritățile în caz de suspecție de infectare cu noul virus. În caz de situații de risc oamenii pot suna la Serviciul 112.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?