X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Țuțu, cercetat penal în stare de libertate

10 apr. 2020,, 08:45   Politică
3241 3

Regimul de carantină s-a încheiat pentru fostul deputat Constantin Țuțu.

Cu două dosare pe numele lui, acesta s-a predat pe 27 martie și, potrivit măsurilor de restricție, urma să stea izolat 14 zile, perioadă care a expirat ieri. Potrivit Procuraturii Generale, fostul parlamentar continuă să fie cercetat penal, doar că în libertate. Are și o interdicție: să nu părăsească localitatea.

Nu am reușit să aflăm cu ce s-a încheiat regimul de carantină pentru Constantin Țuțu, care acum 2 săptămîni a revenit din România, țară puternic afectată de coronavirus. Cînd s-a predat la frontieră, fostul deputat purta mănuși și mască de protecție. În ziua în care a revenit, acesta a fost audiat de procurori, pe marginea dosarelor intentate pentru trafic de influență și îmbogățire ilicită. Apoi, tot atunci i-a fost schimbată măsura de arest preventiv în cercetare la libertate.

MARIA VIERU, PURTĂTOARE DE CUVîNT PG: „Continuă să fie cercetat penal în libertate, avînd interdicția de a părăsi localitatea”.

Constantin Țuțu avea telefonul deconectat, iar mesajele pe care i le-am transmis au fost ignorate. Iar avocatul său, pe care l-a primit din oficiu, ne-a comunicat că nu mai este parte din dosar. După ce Partidul Democrat a plecat de la guvernare, în luna iunie, el a dispărut din țară. Două luni mai tîrziu, Țuțu a intrat în România unde și s-a aflat pînă a se preda autorităților de la noi. Despre faptul că locuia în țară vecină s-a aflat abia în luna ianuarie, printr-un comunicat al Biroului Interpol de la București. El însă nu a putut fi extrădat, în condițiile în care deține și cetățenia statului vecin, iar Romînia nu-și extrădează cetățenii. Fostul deputat este cercetat în cadrul a două dosare penale. Pentru trafic de influență, Țuțu riscă amendă de pînă la 300 mii de lei sau pînă la 7 ani de închisoare, iar pentru îmbogățire ilicită, Codul Penal prevede pînă la 15 ani de închisoare. Pînă acum, el nu a comentat acuzațiile aduse de procurori.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?