Năstase, despre participarea la alegerile locale

Năstase, despre participarea la alegerile locale

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Andrei Năstase, spune că va sta 100 de zile în funcție, după care va prezenta un raport  în fața cetățenilor care l-au ajutat să ajungă în Parlament.


Năstase a evitat să spună direct dacă va candida pentru fotoliul de primar de Chișinău, dar a menționat că este gata să facă orice pentru ca în orașul ăsta să se trăiască mai bine.


„Am un angajament, în primul rînd față de cetățeni, iar în al doi-lea rînd față de Guvern, să demonstrăm într-o 100 de zile că sîntem capabili să punem fundamentul acestei schimbări. Cu siguranță voi sta 100 de zile pentru a da un raport față de această nație, față de acest popor care m-a trimis în Parlament”, a spus Andrei Năstase după depunerea de flori la monumentul domnitorului Ștefan Cel Mare și Sfînt din Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova.


La insistența jurnaliștilor care l-au întrebat încă o dată dacă este gata să renunțe la MAI, Andrei Năstase a răspuns: „Sînt gata să fac orice ca în orașul ăsta să se trăiască bine. La MAI am mers știind foarte bine că las în spate mai mult somn, mai multă liniște, mai mult calm. Aș fi putut rămîne în Parlament, să stau trei luni acolo și să fac așa cum fac alții - campanie electorală”. 


Andrei Năstase a mai spus că în momentul de față este primarul ales al Chișinăului, motiv pentru care își permite să ia atitudine ori de cîte ori nevoile oamenilor sunt în joc


Precizăm că, în timp ce Andrei Năstase evită să afirme dacă va participa sau nu la alegerile locale din 20 octombrie, colegul său din Blocul ACUM, Mihai Popșoi a spus că Andrei Năstase va fi candidatul blocului pentru funcția de primar al Chișinăului. Mihai Popșoi a spus că PAS și Platforma DA s-au înțeles privitor la candidat, dar Maia Sandu a precizat că încă nu s-a luat decizia finală.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load