Eurovision stiri: 513
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

Igor Dodon ar putea merge la New York, iar Maia Sandu la Moscova

25 iul. 2019,, 10:30   Politică
3219 2

Igor Dodon a vorbit despre viitoarele vizite peste hotare ale primelor persoane în stat într-un interviu acordat Noi.md. Potrivit Președintelui, el a planificat o serie de vizite foarte importante în Occident.

"La toamnă voi merge la Bruxelles, în septembrie, deja coordonăm ordinea de zi, există anumite puncte concrete. Voi merge în Statele Unite ale Americii - voi participa la Adunarea ONU și voi vorbi de la tribuna ONU. Iar în cadrul acestei vizite în Statele Unite, în afară de New York, este planificată posibilitatea întîlnirii, acum lucrăm la program, și cu reprezentanți ai conducerii Statelor Unite. Planificăm și alte vizite. De exemplu, am deja o invitație la Paris pentru luna noiembrie. Sînt atît de multe vizite în Occident. Pe de altă parte, am discutat deja cu primul-ministru și cred că este corect ca primul-ministru să întreprindă o vizită de lucru sau o vizită oficială la Moscova, mai ales că există o invitație din partea lui Dmitri Anatolievici Medvedev", a anunțat șeful statului.

El a adăugat, de asemenea, că în viitorul apropiat va avea loc o întîlnire a miniștrilor afacerilor externe ai Republicii Moldova și a Federației Ruse. El a numit această întîlnire un pas important în consolidarea relațiilor moldo-ruse.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?