Guvernul desemnează astăzi doi judecători la Curtea Constituțională

Guvernul desemnează astăzi doi judecători la Curtea Constituțională

Guvernul va desemna doi judecători la Curtea Constituțională a Republicii Moldova.


Numirea celor doi magistrați, din cei patru candidați propuși cabinetului de miniștri de Comisia guvernamentală, va avea loc joi, 15 august, în cadrul ședinței de Guvern, relatează agora.md.


La începutul lunii august, Comisia guvernamentală nu a selectat doi judecători pentru Curtea Constituțională, dar a propus Guvernului patru potențiali judecători, deoarece punctajul pe care l-au acumulat candidații în timpul interviurilor a fost foarte apropiat. Cel mai mare punctaj l-a acumulat Liuba Șova, urmată de Eduard Serbenco, Vladimir Grosu și Nicolae Roșca.


Liuba Șova este magistru în Drept și lector superior universitar la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.


Eduard Serbenco deține funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției. Acesta predă și la Universitatea de Stat din Moldova.


Vladimir Grosu este doctor în drept, conferențiar universitar și fost ministru al Justiției.


Nicolae Roșca este avocat, doctor în drept și conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova.


Potrivit legii, CC se compune din șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi magistrați sînt numiți de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load