Declarație: Sarcina PSRM și ACUM este de a elibera țara de mafie

Declarație: Sarcina PSRM și ACUM este de a elibera țara de mafie

Sarcina Partidului Socialiștilor din Moldova și a blocului ACUM este de a elibera țara de mafie, iar acest lucru va dura mult timp. Pînă cînd ei nu vor atinge acest scop, va fi menținută actuala formă de putere din țară.


Despre acest lucru a declarat într-un interviu acordat Rossiyskaya Gazeta deputatul Parlamentului moldovean din partea Partidului Socialiștilor, politologul Bogdan Țîrdea, transmite Noi.md.


El a numit ca priorități ale noului guvern din republică, eliberarea statului, în special organele justiției de sub controlul oligarhilor, precum și retragerea țării din izolarea internațională.


Vorbind despre ceea ce ar trebui de făcut în primul rînd, Bogdan Țîrdea a spus că, în primul rînd, este nevoie să se obțină demisia conducerii Serviciului de Informații și Securitate, Comisiei Naționale Anticorupție, Procuraturii Generale, Curții Constituționale, să se obțină procese cocrecte ale celor care au acaparat și au jefuit țara în toți acești ani.


"Trebuie să-i întoarcem în țara pe Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și alți cetățeni care au reușit să scape pe 14-15 iunie. Să distrugem schemele de corupție create de Partidul Democrat din Moldova și liderul său, Vladimir Plahotniuc. Să deblocăm finanțarea externă, investițiile, proiectele economice", a declarat deputatul PSRM.


Vorbind despre planurile de dialog cu Rusia și România, Bogdan Țîrdea a menționat că președintele Igor Dodon va face totul pentru a consolida prietenia cu Federația Rusă. Prim-ministrul Maia Sandu, de asemenea, a mai că relațiile cu Rusia trebuie îmbunătățite. Relațiile cu România vor rămîne aceleași, bazate pe pragmatism.


Răspunzînd la întrebarea cît de reală este posibilitatea ca Plahotniuc și echipa lui să încerce să se răzbune și, dacă da, cum vor încerca să facă acest lucru, Bogdan Țîrdea a răspuns: "Totul este posibil. Plahotniuc a fugit, dar PDM a rămas. Partidul Democrat și mișcarea Ilan Șor au 40 de deputați în parlament din101, 700 de primării din 800, 10 posturi de televiziune, sute de site-uri, aproximativ 10-15 partide de buzunar! De aceea, răzbunarea este posibilă prin sabotajul puterii, ceea ce va duce la nemulțumiri, mitinguri, lovituri de stat, alegeri anticipate prin dezbinarea coaliției PSRM-ACUM.


Evaluînd perspectivele de cooperare dintre PSRM și ACUM, Bogdan Țîrdea a declarat: "Sarcina noastră este să eliberăm țara de mafie. Și pentru aceastra va fi nevoie de timp. Pînă cînd ne vom atingem scopul, trebuie să facem totul pentru a păstra formatul actual al puterii. Țara a fost eliberată de oligarhul Plahotniuc - acesta este deja un plus. Oamenii s-au bucurat, ei au scăpat de frica. Ce să mai ghicim acum? Dar sînt sigur că va fi mai bine din toate punctele de vedere".


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load