COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Batrîncea: Dacă vor distruge majoritatea parlamentară, vom încerca să facem o nouă majoritate anti-Mafie

Batrîncea: Dacă vor distruge majoritatea parlamentară, vom încerca să facem o nouă majoritate anti-Mafie

„Dacă vor distruge majoritatea parlamentară, vom încerca să facem o nouă majoritate anti-Mafie”. Despre aceasta a scris pe pagina sa Facebook deputatul PSRM, Vlad Batrîncea.

„Țara doarme, mafia se trezește! Asta speră Plahotniuc și sculele lui din Parlament, Candu și Pro-Șor. Doar că țara nu doarme, Guvernul lucrează să întoarcă Aeroportul Chișinău concesionat ilegal, procurorii independenți avansează în dosarul furtului miliardului și vin cu noi capete de acuzare la adresa capului Mafiei, Plahotniuc, cu noi acuzații la adresa fugarului, Ilan Șor, dar și sînt tot mai aproape de alți foști și actuali demnitari implicați în furtul secolului”, mai scrie Batrîncea.

Totodată, deputatul constată că nici “mafia nu doarme” și încearcă să dea jos Procurorul General prin intermediul Curții Constituționale, doar pentru a scăpa de dosarele și pedeapsa meritată.


„Mafia poate fi învinsă și asta vom face. Dacă vor distruge majoritatea parlamentară, vom încerca să facem o nouă majoritate anti-Mafie, în care să nu se regăsească Candu-Șor, inclusiv pentru a duce la bun sfîrșit începuturile bune de lupte cu bandiții. Locul lor este la dubă! Și acolo vor ajunge. Dacă pică actualul guvern și nu se reușește formarea altuia, mergem la judecata poporului, să aleagă cetățenii cine să-i reprezinte în Parlament: cei care sînt alături de oameni, de țară ori Mafia? Noi vom învinge, poporul va cîștiga!”, a conchis deputatul.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load