Candidații la funcția de președinte al ANI au susținut proba interviului

Candidații la funcția de președinte al ANI au susținut proba interviului

Candidați la funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI) au susținut astăzi proba interviului, care a durat mai bine trei ore.

Cei trei candidați care aspiră la fotoliul de șef al ANI, au vorbit despre inițiativele de reformare a Autorității Naționale de Integritate, despre cooperarea cu instituțiile similare de peste hotare, precum și despre noile strategii, care urmează a fi implimentate, pentru a ridica prestigiul instituției.

Mai jos găsiți o scurtă bibliografie a celor trei candidați la funcția de președinte al ANI.

Rodica Antoci, în prezent exercită funcția de şef al Laboratorului de expertize judiciare criminale din cadrul Centrului Național de Expertize Judiciare al Ministerului Justiției. Are gradul expert judiciar de categoria unu în expertiză grafoscopică, expertiză de portret și expertiză tehnică a documentelor. A finisat Universitatea din Oradea (România), facultatea de Ştiinţe Juridice, este magistru în drept și doctorandă a Academiei MAI "Ştefan cel Mare".

Chireoglo Lidia, actualmente activează la Centrul Naţional Anticorupţie, deținând funcția de ofiţer superior de urmărire penală.

Francisco Talmaci, a deținut funcția de șef adjunct al Secției analitice a CNA în decembrie 2012. Din august 2014 acesta ocupă funcția de șef de direcție, iar din iunie 2016 – șef al direcției generale analitică a CNA. La sfârșitul anului trecut, la 24 decembrie 2016, Francisco Talmaci a fost numit specialist principal al Direcției sinteză, asistență juridică și control al Inspecției Financiare a Ministerului Finanțelor.

Rezultatele probei interviului urmează să fie anunțate oficial pe pagina Autorității Naționale de Integritate.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load