Tatiana Palamarciuc: «Nu-i dificil să trăiești printre personalități creative, mult mai complicat – printre cele necreative»

Profesia de artist-ceramist este rară, deși olăritul există din vremi străvechi. Prezintă interes faptul, că în ea lucrează multe artiste talentate și originale, cu viziunea lor feminină irepetabilă. Una dintre acestea este Tatiana Palamarciuc, membră a Uniunii artiștilor plastici din RM, participanta numeroaselor expoziții, inclusiv internaționale. Azi, de 8 martie, ea povestește despre cele ce o inspiră și despre aceea, dacă e posibil să trăiești din arta pură.

S-o luăm de la izvoare. În copilărie, ce visai să devii?

Am avut multe vise diferite. Am visat să devin gimnastă, balerină. Mi-am dorit să lucrez la fabrica de păpuși. Adică, nimic serios.

… Și nimic nu s-a împlinit.

De ce? Eu fac păpuși, doar că din ceramică.

În lumea muzicii, erai cunoscută ca chitarista unui grup rock. Ce te-a făcut să-ți schimbi genul de activitate?

Nu pot zice că eram foarte cunoscută, sau că am atins niște înălțimi… unde mai pui că în țara noastră muzica rock nu este cea mai populară. Era o activitate de amatori, foarte îndrăgită, dar lipsită de perspective.

Ei bine, și cum a fost – ai dat chitara la o parte și au spus ”Hai să încerc ca artistă-ceramistă”

Nu, desigur, nu a fost așa. Imediat după școală eu am ajuns într-un atelier de pictură. Trebuia cumva să-mi fac bani de cheltuială. Lucram acolo, zugrăveam tăvi și samovare cu pictură de hohloma… Ani în șir a fost modul meu de a-mi asigura material viața. Era pe timpul cooperativelor, atelierul nostru făcea parte dintr-o asemenea cooperativă, și aceste tăvi și samovare erau ulterior duse în întreaga Uniune. Apoi multe s-au schimbat, îmi amintesc că în a.1998 am venit să muncesc într-un atelier de olărit. Mai înainte, a fost o vreme în care îndeplineam comenzi acasă, am făcut și cursuri de computer… Toate – în paralel cu distracțiile muzicale –nu pot spune activitate muzicală, erau anume niște distracții. Totul era din plăcere: în fond, noi ascultam muzică, mai și interpretam ceva, mai și compuneam ceva. Dar după ce am ajuns la ceramică, a trebuit să aleg, căci nu mai aveam timp pentru alte activități de creație. Adică, o activitate de creație a înghițit-o pe cealaltă.

În ziua de azi, multă lume vede în ceramică un hobby, care nu necesită o pregătire serioasă. Cum crezi, este sau nu nevoie să ai o pregătire specială, ca să devii artist-ceramist?

Un hobby văd în ea persoanele, care frecventează un oarecare studio, unde au totul de-a gata: cuptoarele, roata, materialele, profesorul ca personal de suport, o cupă de vin… Ei văd în asta un hobby. Da pentru ca să profesezi, trebuie să cumperi cuptorul, să știi cum să-l aprinzi, să cunoști tehnologia și tot felul de subtilități. Așa că aici nu poți fi un neprofesionist!

Ce te inspiră în munca ta?

Totul! Cel mai mult – procesul în sine. Inspirația crește odată cu munca depusă. Dacă nu muncești, nu există nici inspirație. Și dacă nu muncești un timp mai îndelungat, îți e tot mai dificil să te apuci, să născocești ce vei face, cum vei face. Iar dacă este un proces neîntrerupt, toate vin de la sine. E o legătură cu universul, cumva.

Creația cui te-a influențat cel mai mult ?

Dacă vorbim anume despre ceramiști, atunci -Vladimir Țivin din Sankt Petersburg. El are lucrări din straturi de ceramică, în care influența antichității este foarte interesantă. Apropo despre ceea ce m-a influențat în mod special – cred că a fost studierea culturii neolitice. Adică, Tripolie, ceramica chineză, ceramica indiană (Mexic, America de Sud și cea de Nord). Cam în aceleași vremi, adică 3 mii de ani înainte de era noastră, această ceramică era relativ asemănătoare în multe regiuni ale lumii. Reiese, că în vremile în care nu existau nici avioane, nici nave maritime, adică oamenii nu puteau comunica pe deplin între ei, pe diferite continente meșterii antici făceau manual vase cu desene similare. Probabil, asta m-a influențat în mod deosebit.

Și Țivin, despre care spuneam, a fost inspirat de acest lucru. Obiectele lui artisticepar a fi pietre antice, dar au formă de trunchi masculin și feminin.

Evident, m-a influențat școala dezvoltată de artiștii-ceramiști sovietici în anii 70-80. La Leningrad exista o școală puternică, în Țările Baltice. Noi studiam cu interes revista «Декоративное искусство (Arta decorativă)», în care erau prezentate cele mai moderne idei de creație.

Și la noi, în Moldova, era o școală foarte puternică, mulți tineri studiau, să zicem, în Țările Baltice. Desigur, am fost influențată și de arata moldovenească. Încă din studenție, scriam referate la tema dată, studiam creația tuturor artiștilor noștri consacrați. Nelly Sajina, panoul ei monumental și sculpturile Muzelor la Opera Națională. Brunhilda Epelbaum-Marcenco și portretele ei sculpturale, Vlad Bolboceanu cu reflecțiile lui abstracte, Octavian Romanescu (apropo, profesorul meu). Îl voi numi și pe Nicolae Coțofană, care făcea burloaie enorme – ulcioare și farfurii moldovenești cu ornamente inspirate de civilizația tripoliană. Lucrări foarte interesante avea Serghei Ciocolov, care spre finele activității sale de creație, fiind parțial paralizat, crea opere inovatoare neobișnuite. Pot spune că el în anii 70 a prezis direcțiile, devenite azi actuale în ceramică.

Ei, și nu pot să nu spun despre minunata meșteriță Luiza Ianțen. Lucrările sale pot fi văzute la Muzeul național de Artă, minunatele ei panouri de ceramică – în clădirea circului din Chișinău și la Palatul Republicii (fosta Sală a prieteniei). Nici nu-mi pot închipui cum ar putea fi acum făcute lucrări de așa anvergură!

Cum te simți în timp ce lucrezi cu lutul? Cum te simți când lucrezi cu lut?

Nu un Dumnezeu – cu siguranță. Dar nici meșteșugar, probabil. Mă simt un meșteșugar, dacă am o comandă de 100 de unități, pe care trebuie să o fac repede și ieftin

Dar lucrul cu lutul îți dă niște senzații deosebite? Dumnezeu din lut l-a creat pe om, tu la fel creezi din lut …

Dar eu nu creez omul! Poate nu Dumnezeu, dar ceva apropiat, te simți în timp ce predai, influențezi omul. Da lutul ce este? Un material plastic. Tu doar modelezi. Da în timp ce predai copiilor, lucrezi cu ei ani în șir și vezi rezultatul - ei încep să deseneze așa cum nu o vei face tu, - atunci te simți… nu Dumnezeu, desigur, dar ceva apropiat.

Cine-s elevii tăi? Ce anume îi înveți să facă?

În majoritate – copii. Eu doar îi învăț să deseneze. Am predat ceramica în diferite studiouri, dar, sincer vorbind, să predau ceramica nu-mi place prea tare, mai mult – desenul și pictura. Fac asta de mulți ani, am propria metodică – așa, ca să fie adresată anume copiilor. Am stabilit relații bune cu copiii, îmi place să comunic cu ei, de la ei aflu multe lucruri noi. Ei îmi spun ce-i interesează, ce fel de muzică ascultă, ce jocuri le plac – și asta îmi permite să fiu mereu în pas cu noile tendințe, despre care altfel nu aș fi aflat.

Ce este cel mai important pentru un specialist în ceramică?

Baza! Baza tehnic-materială. Deci: încăperea unde poți instala cuptorul și întregul utilaj, căldura, căci în frig nu poți lucra, materialele necesare. În Moldova, în general, există problema materialelor ceramice. Slavă Domnului, acum există oameni care aduc aceste materiale, la noi ele nu se produc. Unul dintre materialele cele mai solicitate de ceramiști este șamota, care altă dată era adusă din Ucraina. Din acest material e lesne să modelezi prin metoda panglicii, să ridici o sculptură de orice înălțime, o vază - tot de dorești. Dar acum, din motive înțelese, aceste livrări au încetat și nici nu știu ce-i de făcut. Am mai avut puțină șamotă, am făcut trei sculpturi – și gata…

Da ce este cel mai dificil?

Să vinzi.

Despre aceasta este următoarea întrebare. Cum pot artiștii-ceramiști să facă bani pe piața moldovenească, în condițiile actuale?

Nu știu cum alții, eu fac bani din activitatea didactică, plus uneori , în cadrul iarmaroacelor, comercializez bijuteriile ceramice pe care le confecționez în paralel cu activitățile de bază. Îmi place și acest gen de creație, fac aceste podoabe pentru mine și prietenii mei, iar dacă apar surplusuri, le comercializez. Desigur, aici uneori există elemente de bandă rulantă, însă ar fi o plăcerea prea costisitoare să creezi de fiecare dată podoabe exclusiviste.

Ai și comenzi? Sau întotdeauna lucrezi doar pentru suflet ?

Comenzi există, dar rareori. Aceasta nu este o sursă stabilă de venit .

În ce tehnici lucrezi?

În fond, fac lucrări din straturi. Fac, să zicem, modele ceramice - seamănă cu felul în care sunt croite modelele de îmbrăcăminte. Doar că eu fac, admitem, profiluri stilizate ale oamenilor, și le lipesc înde ele.

Unde pot fi văzute lucrările tale? Am fost surprinsă plăcut să descopăr sculpturile tale în clădirea unei companii mari, unde ele înfrumusețează intrarea în centrul de afaceri.

Da, acolo cu ceva timp în urmă a fost organizat un plein air pentru ceramiștii din diferite țări. Condiția era așa – creează tot ce vrei, dar să lași organizatorilor niște lucrări . De atunci ele se află acolo. Fapt, care mă bucură.

Lucrările mele pot fi văzute la expozițiile organizate de Uniunea artiștilor plastici din Moldova. Și în galeria Alexander, sau la iarmaroace. Evident, și în Internet.

Cum crezi, oricine poate face ceramică, sau e nevoie de un talent deosebit?

E nevoie de o dorință deosebită. Deoarece nu este un gen simplu de activitate , uneori e nevoie chiar de forță fizică. Și de foarte multă răbdare. Lucrez, în fond, cu șamota și cu lutul. Materialele provin din Italia, Germania. Cam scump, dar e de calitate și e un material gata pentru lucru. Da anterior, în anii 90 – 2000, trebuia să-l pregătești personal. Pentru început – să capeți lutul – țin minte cum un cunoscut a săpat lut undeva și mi-a adus un sac. Acel lut era murdar. Trebuia să-l înmoi, apoi să-l cern, apoi să-l usuc în forme, să-l omogenizez… Un proces destul de dificil. Acum, din fericire, de la Ungheni este adus lut indigen curat, de calitate.

Șamota era importată și destinată numai lucrărilor din construcție, în ea puteau fi găsite bucăți mari de ghips, da la ardere ghipsul începe să absoarbă umezeala, extinde lutul, și baț! – el crapă.

Familia ta este compusă din artiști. Socrul – cunoscutul artist plastic Vladimir Palamarciuc, un clasic viu, putem spune. Soțul – Vadim Palamarciuc la fel, un artist cunoscut, original. Fiica Catiușa studiază designul. Cum e să trăiești și să muncești printre personalități creative?

Nu-i dificil să trăiești printre personalități creative, mult mai complicat – printre cele necreative.

Adică, cei apropiați te sprijină în activitatea de creație?

Să încerce numai să nu mă sprijine! (Glumește).

Te simți au artist contemporan, sau unul tradițional?

Mai degrabă, contemporan. Dar nu știu dacă putem spune că eu fac niște descoperiri în artă. Și tradițiile clasice le respect foarte mult…

Aici în conversație se include Ludmila Levițcaia, designer vestimentar :

Noi colaborăm demult și fructuos cu Tatiana. Eu – designer vestimentar, ea - autoarea unor atribute de design apropiate de industria modei. Îmi place mult creația Tatianei, pentru că ea creează șlagăre. Chiar dacă face niște lucruri analoge, - admitem, broșa «Frida Kallo», - o face în stil propriu, deși respectă identitatea Fridei Kallo . Și mai are componenta inteligentă, fantezistă. Adică, are surse de inspirație foarte interesante. Spre exemplu, face cerceii «Pian», face obiecte de artă foarte frumoase pentru designul de interior. Face lucruri foarte energetice, estetice, apropiate de artă.

În profesia mea mereu trebuie să fie prezent «usturoiul din pilaf», adică un centru compozițional. Și deseori, în special dacă facem schițe minimaliste pe haine, e nevoie de un centru compozițional. De multe ori acest centru este bijuteria. Și atunci mergem la Tatiana – după broșele, colierele, brățările, cerceii ei… ea creează atribute care își pot asuma funcția de centru compozițional.

Privind creațiile ei, îți apar asociații. Adică, privești această vază, și înțelegi că nu e o vază, ci un obiect de artă, căci ea nu este funcțională. Acolo există culoare, formă, carismă, dacă acest termen poate fi aplicat unui obiect de artă, există o viziune personală.

În țara noastră destul de multă lume lucrează în genul ceramică, însă undeva este vorba de șlagăre, undeva – de folclor. Desigur, toate au dreptul la existență, dar la Tatiana, cum am mai spus, există aspectul intelectual. În plus, ceramica ei este foarte sculpturală. Vă închipuiți ce interesant e dacă în interior va sta o asemenea vază? Aceste obiecte creează o anumită atmosferă emoțională. De aceea eu recomand celor care vor să savureze adevărata creație, să vină la Tatiana.

Ai un vis foarte scump?

Da, am. Măcar odată pe an să ajung la un simpozion, unde să fiu înconjurată de ceramiști din diferite țări, și două-trei săptămîni să ne ocupăm numai de ceramică.

Ce mesaj transmiți lumii prin munca ta? Dacă ai putea exprima această idee într-o singură frază, care ar fi ea?

Dificil să formulezi… Îmi pun pe lucrările mele semnătura – litera «Т», prima din prenumele meu, iar uneori o plasez într-o inimioară, adică «Cu dragoste». Iată răspunsul la întrebare.

A intervievat Svetlana Derevscicova