X 
Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4055

Rusia se oferă să împărtăşească tehnologia vaccinului său Sputnik V cu alte companii farmaceutice

12 dec. 2020,, 06:00   Sănătate
5116 0

Rusia este dispusă să împărtăşească tehnologia vaccinului său Sputnik V cu alte companii farmaceutice internaţionale, pentru a le ajuta să-şi dezvolte propriul vaccin împotriva noului coronavirus, au anunţat vineri cei care au elaborat primul vaccin rusesc Sputnik V, relatează EFE.


"#SputnikV este dispus să-şi împărtăşească tehnologia cu Sanofi şi GSK pentru a le ajuta să-şi dezvolte viitorul vaccin. O alianţă între diferiţii producători este calea viitorului. Împreună suntem mai puternici", au anunţat pe contul de Twitter al vaccinului, Centrul de cercetări Gamaleia şi Fondul pentru Investiţii Directe din Rusia.

Rusia a făcut această ofertă celor două companii farmaceutice după ce acestea au anunţat vineri că vaccinul împotriva COVID-19 la care lucrează nu va fi gata în al doilea semestru al anului 2021, cum sperau, şi că va fi amânat până cel puţin în al patrulea trimestru al anului viitor.

Sanofi a motivat această amânare prin "răspunsul insuficient" observat la persoanele vârstnice în cadrul testelor intermediare ale fazei I/II.

Rusia asigură că factorul ce diferenţiază vaccinul său Sputnik V constă în folosirea a doi vectori diferiţi, bazaţi pe adenovirusuri umane, fapt ce permite "generarea unui răspuns imunitar mai puternic şi mai durabil decât cel al vaccinurilor care utilizează un singur vector pentru două doze".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?