X 
Arşiţa stiri: 188
Jocurile Olimpice stiri: 147
Transnistria stiri: 1457

Mai multe obiective turistice vor fi reabilitate

19 iun. 15:31   Societate
4284 0

Mai multe obiective turistice de pe teritoriul Rezervației „Orheiul Vechi” vor fi reabilitate. Lucrările sînt în toi, iar pînă acum a fost deja amenajată calea de acces către Mănăstirea rupestră din Butuceni.

Drumul a fost pavat și dotat cu spoturi led, pentru iluminarea pe timp de noapte, astfel încît să se păstreze ambianța noctură specifică zonei rurale. Valoarea lucrărilor se ridică la aproape 27 de milioane de lei, iar banii au fost alocați de către Agenția Dezvoltare Regională Centru, prin intermediul Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală, notează Noi.md cu referire la moldova1.

„Vom reconstitui și o porțiune a sistemului de fortificare medieval prin care ne dorim să redăm cît mai aproape de realitate un sistem defensiv cum a existat în secolul 15. Ne-au rămas lucrări de vopsire a barelor, amenajarea scaunelor și să instalăm ultimele corpuri de iluminat”, a relatat Ion Ciobanu, directorul rezervației natural-culturale „Orheiul Vechi”.

Pe teritoriul rezervației va fi dată în folosință și o clădire multifuncțională care va permite diversificarea ofertei culturale pentru vizitatori. Centrul va găzdui conferințe, concerte și chiar piese de teatru.

Proiectul prevede și restaurarea parțială, dar și conservarea unei băi tătărești care datează de la mijlocul secolului 14 și este singura care s-a păstrat în acest fel pînă în prezent. În urma lucrărilor, aici vor fi făcute și căi de acces, astfel încît vizitatorii să poată ajunge la acest obiectiv turistic.


Începînd cu anul 2020, cei care vizitează rezervația trebuie să cumpere bilet de intrare. Taxa este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Administrația rezervației spune că pe parcursul anului trecut, din vînzarea biletelor s-a adunat aproximativ un milion de lei. Suma însă este nesemnificativă pentru a îmbunătăți infrastructura, așa că banii sînt utilizați pentru cheltuieli curente.

„Taxa de intrare trebuie să fie majorată concomitent cu mărimea investițiilor în infrastructura turistică. Asta este ceva normal. Am depus o cerere anul trecut privind mărirea taxei de intrare, iar ajustarea prețului încă se lasă așteptată. Noi am cerut 20 de lei intrarea generală pentru adulți, 15 lei pentru copii și parcarea 20 de lei”, a declarat Ion Ciobanu.

Administrația rezervației speră că, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitate a tuturor obiectivelor turistice, va crește și numărul de turiști străini în zonă.

„În a doua jumătate a anului 2023 și prima jumătate din 2024, avem o situație de stabilizare sau, mai bine spus, de revenire la situația pre-pandemică, adică cifrele și statistica încep să se stabilizeze. Stabilitatea în turism vine de peste hotare, și nu de pe intern. Turistul din interior este mai cumpătat în a cheltui, pe cînd cel de peste hotare este mai deschis spre a cheltui mai mulți bani”, a mai spus Ion Ciobanu.

Turiștii și vizitatorii pe care i-am întîlnit au observat deja primele schimbări care s-au făcut în rezervația Orheiul Vechi. Oamenii își aduc aminte cît de greu era anterior să parcurgi drumul pînă la mănăstirea rupestră, care acum a fost deja pavat și este accesibil pentru toată lumea. Turiștii mai spun că ar fi dispuși să plătească o taxă mai mare pentru a contribui la schimbarea la față a acestei zone.

„Noi am fost de multe ori aici, pentru că sîntem din Orhei. Este diferență mare cum a fost și cum este acum, era drumul mai rău, era mai greu să ajungi pînă sus”.

„Chiar acum mergeam pe drum și mă gîndeam cum era înainte, nu era așa frumos. Acum am rămas șocați. Au amenajat totul foarte frumos, sînt bravo”.

„Noi sîntem născuți în zona asta, dar nu am fost în țară de tare demult. Am venit cu fiica, cu nepoțica care locuiesc în Italia și am venit să le facem și lor cunoștință cu aceste locuri frumoase și cu țara noastră bogată. Acum au făcut foarte drăguț, e foarte bine, pămînturile aranjate, totul e verde și e minunat”:

Lucrările urmează să fie finalizate pînă la sfîrșitul acestui an. Pe parcursul anului 2023, aproximativ 160 de mii de turiști au cumpărat bilete de acces pentru a intra pe teritoriul Rezervației Naturale „Orheiul-Vechi", în realitate însă numărul acestora este de cîteva ori mai mare.

Informații detaliate despre turism și rutele turistice pot fi găsite pe site-ul moldovenii.md la rubrica Natura și turismul în Moldova.

2
1
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав