X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Sondaj: Germanii și italienii sînt mulțumiți de lupta cu COVID-19, iar francezii – nu

28 mai. 2020,, 21:30   Externe
2807 0

Germanii și italienii sînt mulțumiți de lupta cu COVID-19, iar francezii - nu. Acest lucru este evidențiat de rezultatele unui sondaj social, realizat în Franța, Germania și Italia de Centrul de studiere a opiniei publice Redfield and Wilton.

Se știe că pandemia de coronavirus a luat Europa prin surprindere. Pentru unele țări, lovitura s-a dovedit a fi deosebit de dureroasă. Pentru a lua situația sub control, guvernele naționale au închis în grabă granițele și au pus milioane de oameni în carantină.

S-au descurcat autoritățile cu această sarcină?

După cum a anunțat euronews.com. 78% dintre locuitorii Germaniei, unde numărul victimelor coronavirusului este relativ mic (aproximativ 8,5 mii), sprijină în totalitate acțiunile guvernării federale. În Italia au decedat circa 33 de mii de persoane infectate, dar și aici mai mult de jumătate dintre respondenți au apreciat măsurile luate de conducerea țării. Însă 63% dintre francezii din Paris sînt nemulțumiți.

Dacă în primele săptămîni ale epidemiei liderii tuturor celor trei state s-au bucurat de ratingurile lor care au crescut, mai tîrziu pozițiile lui Emmanuel Marcon s-au zdruncinat oarecum. Astăzi, aproape jumătate din populația Franței declară că nu au încredere în președinte. Prim-ministrul italian Giuseppe Conte este susținut de 54% dintre compatrioți. Cancelarul german Angela Merkel - de 72% dintre germani. În plus, și francezii și italienii o admiră mai mult decît pe președinții țărilor lor.


Spre marea surprindere a sociologilor, starea economiei naționale îi îngrijorează pe italieni puțin mai mult decît bunăstarea lor. Pentru locuitorii din Franța și Germania, sănătatea este pe primul loc.

Studiul aruncă lumină și asupra creșterii sentimentului naționalist în timpul crizei. Închiderea hotarelor ca una dintre măsurile de combatere a răspîndirii coronavirusului a fost susținută de marea majoritate a cetățenilor atît din Franța, cît și din Italia și Germania.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?