Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

China a cerut Indoneziei să nu mai caute petrol și gaze în Marea Chinei de Sud

3 dec. 2021,, 03:00   Externe
2314 0

China a transmis Indoneziei să oprească forajele de țiței și gaze naturale pe teritoriul maritim pe care ambele țări îl consideră ca fiind al lor. Solicitarea a venit în urma unui impas legat de divergențele teritoriale din Marea Chinei de Sud.

Cererea, considerată fără precedent, a accentuat tensiunile asupra resurselor naturale între cele două țări, într-o zonă volatilă de o importanță strategică și economică globală.

Într-o scrisoare trimisă către Ministerul de Externe al Indoneziei, diplomații chinezi au solicitat în mod clar guvernului de la Jakarta să oprească forajul la o platformă offshore temporară, deoarece aceasta se află pe teritoriul chinez. Informația a fost publicată de Muhammad Farhan, un parlamentar indonezian care face parte din Comisia pentru securitate națională.

„Răspunsul nostru a fost foarte ferm. Nu vom opri forajul pentru că este dreptul nostru suveran”, le-a declarat Farhan. Aceasta a mai spus că „scrisoarea a reprezentat primul efort al diplomaților Chinei de a-și împinge agenda politică împotriva drepturilor noastre conform Legii Mării”.

De asemenea, un purtător de cuvînt al Ministerului de Externe al Indoneziei a declarat că „orice comunicare diplomatică între state este de natură privată și conținutul acesteia nu poate fi făcut public”.


La rîndul lor, Ministerul de Externe al Chinei, Ministerul Apărării de la Beijing și ambasada chineză din capitala Indoneziei au refuzat să acorde un răspuns oficial legat de acest dosar și solicitarea Beijingului către autoritățile de la Jakarta.

Însă alte trei persoane au declarat că au fost informate cu privire la acest subiect, confirmînd existența scrisorii. Doi dintre acești oameni au spus că autoritățile din China a cerut în repetate rînduri ca Indonezia să oprească forajul în Marea Chinei de Sud.

Indonezia susține că capătul sudic al Mării Chinei de Sud este zona sa economică exclusivă în conformitate cu Convenția ONU privind dreptul mării și din 2017 numește zona drept Marea Natuna de Nord.

China s-a opus schimbării denumirii și insistă că calea navigabilă face parte din revendicările sale teritoriale în Marea Chinei de Sud. Curtea de arbitraj de la Haga a găsit însă în 2016 a fi fără temei juridic aceste revendicări.

China este cel mai mare partener comercial al Indoneziei și a doua cea mai mare sursă de investiții. Liderii indonezieni au păstrat tăcerea în legătură cu scrisoarea pentru a evita conflictul sau o disputa diplomatică cu China, au declarat parlamentarul Farhan și alte două persoane care au vorbit cu jurnaliștii de la Reuters.

Farhan a precizat și că China, într-o scrisoare separată transmisă guvernului de la taipei, a protestat și împotriva exercițiilor militare Garuda Shield, predominant terestre, desfășurate de armata Indoneziei în luna august alături de armata SUA. Exercițiile au implicat 4.500 de militari din Statele Unite și Indonezia. Evenimentul desfășoară în mod regulat încă din 2009. Însă anul acesta a fost pentru prima dată cînd China a protest împotriva acestuia.

„În scrisoarea lor oficială, guvernul chinez și-a exprimat îngrijorarea cu privire la stabilitatea securității în zonă”, potrivit Farhan.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?