Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Apărarea lui Năstase contestă decizia de invalidare a alegerilor

20 iun. 2018,, 10:47   Capitala
2351 0

Apărarea primarului ales Andrei Năstase contestă la Curtea de Apel Chișinău hotărîrea Judecătoriei Chișinău de invalidare a rezultatelor alegerilor locale noi din municipiu.

Solicitat de IPN, avocatul Dumitru Pavel a declarat că instanța de apel urmează să se expună în termen de trei zile. Potrivit avocatului, decizia primei instanțe este ilegală. În baza probatoriului care a fost administrat și examinat în ședința de judecată nu putea fi pronunțată o atare soluție.

Apărarea este hotărîtă să epuizeze toate căile de atac „pentru a demonstra adevărata față a justiției”. Avocatul a mai spus că deocamdată nu a primit partea motivată a hotărîrii primei instanțe.

Într-un live pe Facebook, Andrei Năstase a declarat că la 17.30 va avea loc o acțiune de protest în fața Primăriei capitalei.

Marți seara, aproape de ora 22.00, Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Centru, a luat decizia de a nu valida rezultatele alegerilor locale noi din Chișinău. Prezent în instanță, primarul ales, Andrei Năstase, liderul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, a declarat pentru presă că „este un joc perfid la care ne face să asistăm această guvernare”. Andrei Năstase a mai spus că decizia primei instanțe va fi contestată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?