Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 507
Preşedintele stiri: 4002

Stefăniță: În Chișinău sînt mai multe străzi cu caldarîm vechi care merită a fi valorificate

24 mar. 2023,, 11:05 (reactualizat 25 mar. 2023,, 23:48)   Capitala
5864 0

Zona pavată cu caldarîm, vechi de peste un secol, care a fost descoperit în urma lucrărilor de reabilitare a străzii 31 august 1989 din capitală ar trebui să fie transformată în una pietonală.

Declarațiile au fost făcute pentru Noi.md de către expertului în domeniul patrimonial Ion Ștefăniță

”În contextul situației apărute în perimetrul străzii Bodoni – Pușkin cu căldărîmul, pavajul care a apărut la suprafață consider că această pagina de istorie poate fi conservată și valorificată pe o suprafață de 20 metri pătrați. Această porțiune de drum ar fi un exponat în aer liber între cele două muzee (Muzeul Național de Istorie și Muzeul Național de Arte), Actualmente, arheologii care se află la fața locului curăță caldarîmul, iar suprafața ar trebui să fie muzificată, astfel s-ar asigura coridorul verde cu fluidizarea traficului pe artera 31 august. Este o inspirație din orașul Narbonne, cînd în 2005-2006 am făcut studiile mele în republica Franceză, cînd francezii au găsit în fața primăriei Narbonne drumul roman care era datat înaintea lui Hristos. Atunci, francezii au pus în valoare acea porțiune de drum”, a declarat Ștefăniță.

Potrivit specialistului, astfel de descoperiri reprezintă o lecție de istorie pentru orășeni, dar și pentru turiști.

”Acum autoritățile examinează și posibilitatea de a face această porțiune de drum pieronală. Țin să reamintesc că în 2016, fiind într-o instituție de profil, în colaborare cu Ambasada Franței am organizat un concurs arhitectural în care am propus ca această porțiune de drum să fie transformată în una pietonală. Drept susținere celor expuse de noi atunci, a fost și faptul că în zonă sînt foarte multe clădiri culturale precum: Biblioteca Națională, Palatul Național, Muzee Naționale, Teatrul Licurici. Atunci, în 2016, a fost selectat cel mai bun proiect în care se venea cu amenajarea locului într-un stil modern, în replică însă, autoritățile ne-au spus că proiectul nu poate fi realizat dat fiind faptul că este o arteră mult prea importantă din Chișinăul vechi care trebuie să asigure fluidizare și mobilitate urbană pentru transportul electric, aici fiind stația terminul la multe rute de troleibuz. Am primit acea replică că nu poate fi o zonă pietonală în acest sector, iar acum, în 2023 cînd este această inițiativă, eu las la discreția specialiștilor care sînt responsabili pe mobilitatea urbană, să decidă care ar fi soluția, respectiv lasă să se expună și arheologic istoricii cum ar trebui să procedăm”, a declarat Ștefăniță.


Potrivit lui, soluția personală sugerată direcției de profil a fost ca această porțiune, pe o suprafață de 20 mp, să fie valorificată.

”Vreau să vă aduc aminte că în partea de jos a orașului în care avem mai multe artere, pe suprafețe întregi, strada Ioan Botezătorul, Sfîntul Andrei la Poșta Veche avem o stradă întreagă, la Schinoasă - strada Căpriana, Hajdeu care noi avem același pavaj care a fost realizat în anii '70, '80, '90 în perioada mandatului primarului Karol Schmidt cînd acesta a insistat să asigure un confort urban pentru citadini, pavînd mai multe artere din orașul Chișinău. Aceste pagini de istorie, ceea ce avem noi în partea de jos a orașului trebuie să fie reabilitate și valorificate. Drept exemplu poate servi strada Doga, noi știm ce haos a fost pe această stradă, iar după ce ea a fost transformată într-o arteră pietonală ați văzut cît de frumos s-a dezvoltat infrastructura turistică în zonă, acolo s-au păstrat ramele medievale autentice și odată fiind reabilitate din punct de vedere turistic acele zone se vor dezvolta cu noi puncte de alimentație, cu vinoteci, cu magazine de suvenire și de ce nu cu birouri și oficii, acea zonă abandonată în scurt timp va căpăta o infrastructură confortabilă pentru citatidi și pentru oaspeții capitalei”, a concluzionat Ștefăniță.

7
0
1
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?