Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Pavajul de pe 31 august transformă zona într-un segment pietonal

19 sep. 2023,, 11:45   Capitala
3100 0

Soarta pavajului de pe strada 31 august 1989 începe să prindă contur. Locul va deveni o nouă zonă pietonală din capitală, dar și spațiu pentru desfășurarea evenimentelor oficiale.

În prezent, lucrurile avansează la nivel decizional, nu pe șantier. „Va fi o stradă pietonală. Așteptăm decizia Primăriei”, declarația a fost făcută de ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în cadrul emisiunii „DESCIFRAT”, transmite agora.

Pavajul descoperit pe strada 31 august 1989 ar urma să fie conservat prin transformarea zonei în una pietonală. Mai mult, perimetrul strada Bănulescu Bodoni - strada Pușkin ar putea deveni, inclusiv, loc pentru desfășurarea evenimentul oficiale, care pînă în acest moment sînt ținute în Piața Marii Adunări Naționale, potrivit ministrului Culturii, Sergiu Prodan.

"Noi nu avem o piață suficient de mare pentru evenimentele oficiale. Există Piața Marii Adunări Naționale unde este închisă circulația (în timpul organizării evenimentelor n.r.), iar pentru locuitori este un mare deranj și disconfort."

În acest moment, există mai multe viziuni și scenarii pe marginea acestui subiect care sînt discutate de reprezentanții Primăriei și a Consiliului Național al Monumentelor Istorice (CNMI). Chiar dacă lucrările pe șantier nu avansează, sînt făcuți pași importanți la nivel decizional, spune ministrul.


Prodan explică faptul că toate lucrările sînt realizate în urma unui proiect care este înaintat de reprezentanții Primăriei și avizat de Ministerul Culturii și CNMI.

Pînă în acest moment, chiar dacă nu a fost elaborată o schiță a felului în care urmează să arate strada 31 august 1989 și să fie conservat caldarîmul, ministrul dă asigurări că discuțiile avansează și s-a ajuns la un consens. Mai exact, reprezentanții Primăriei ar fi acceptat să continue lucrările după prezentarea și avizarea la minister a proiectului, iar în această perioadă sînt ținute mai multe ședințe și discuții cu reprezentanții CNAM.

La data de 12 iunie, în timpul ședinței Primăriei, primarul capitalei Ion Ceban subliniază faptul că lucrările de reparație pe strada 31 august din capitală stagnează, iar vinovați de acest lucru s-ar face Guvernul și Ministerul Culturii, instituții care n-ar conlucra cu municipalitatea după ce pe strada menționată a fost descoperit un caldarîm de importanță istorică.

De cealaltă parte, Ministerul Culturii afirma faptul că la 12 iunie, în ziua cînd Ceban a lansat acuzațiile în adresa Guvernului, instituția ar fi primit o scrisoare de la Direcția generală mobilitate urbană. Aceasta sublinia faptul că proiectul convenit cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare nu prevede finanțare suplimentară pentru lucrări de conservare și restaurare. Conform Legii, Organele de stat pentru ocrotirea monumentelor sînt obligate să preîntîmpine deteriorarea monumentelor, asigurînd efectuarea imediată a lucrărilor de conservare şi restaurare.

În aceeași zi primăria ar fi solicitat organizarea unui grup comun de lucru pentru conservarea patrimoniului istoric în cadrul proiectului de reconstrucție a străzii 31 August 1989.

4
0
1
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?