X 
Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Șeful Poliției municipale, chemat cu explicații la CMC

18 oct. 2022,, 11:36   Capitala
2232 0

Șeful interimar al Direcției Poliției mun. Chișinău, Marin Garaz, este chemat la ședința Consiliului Municipal Chișinău, pentru a da explicații despre ceea ce s-a întîmplat duminică seara în centrul capitalei, în timpul protestului organizat de Partidul Șor.

Consilierul din partea partidului Șor, Serghei Burgudji, a solicitat ca șeful interimar al Direcției Poliției mun. Chișinău, Marin Garaz, să vină cu explicații cu privire la „ce s-a întîmplat cu bunurile persoanelor care au protestat și care e norma legală care permite Poliției să încalce dreptul cetățenilor la libera întrunire”, scrie Noi.md cu referire la unimedia.info.

„Ca fost ministru de Interne, o să mă expun. La o asemenea solicitare a CMC ar fi fost prezent chiar ministrul de Interne, pentru că e vitală democrația, dar voi pune la vot propunerea dvs, fiind conștient de faptul că nu se va întîmpla nimic”, a comentat președintele ședinței de astăzi, Andrei Năstase.

Proiectul a fost inclus pe ordinea de zi, cu majoritate de voturi. Aleșii PL au votat contra. Consilierii PAS s-au abținut să voteze.

Cele 60 de corturi instalate, pe 16 octombrie, pe bulevardul Ștefan cel Mare, în semn de protest, au fost luate pe sus de trupele speciale.


Protestul de duminică, din PMAN a continuat cu scandal, rețineri și mormane de corturi, care au fost ridicate de polițiști. Un minor a fost luat pe sus și reținut de oamneii legii, după ce refuzat să părăsească cortul în care protesta.

IGP a venit cu explicații, după ce polițiștii, în comun cu mascații de la „Fulger”, au ridicat corturile participanților la protestul organizat de Partidul Șor. Potrivit IGP, „aceste acțiuni au fost ghidate de către organizatorii care au recurs la discursuri de ură, nu s-au conformat cerințelor, au admis acțiuni protestatare contrar regulilor stabilite anterior și care ar fi putut duce la escaladare și pericol pentru cetățeni”.

În context, Partidul Socialiștilor condamnă intervenția în forță a polițiștilor și dispersarea protestatarilor. Potrivit PSRM, acțiunile oamenilor legii de a evacua corturile din centrul capitalei „sînt o crimă” împotriva oamenilor simpli. „În spatele acțiunilor ilegale și grosolane ale poliției se află indicațiile Maiei Sandu”, se mai arată în declarația partidului.

De cealaltă parte, șefa statului, Maia Sandu, a mulțumit forțelor de ordine „pentru că au intervenit într-o formă calmă, prompt și au asigurat ordinea publică”, la protestul din centrul capitalei, soldat cu scandal, rețineri și corturi luate pe sus de polițiști.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?