Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

UE va anunţa lista investiţiilor ''verzi'' la mijlocul lunii ianuarie

21 dec. 2021,, 05:00   Ştiinţă şi IT
2327 0

Comisia Europeană a decis să amîne, pînă la mijlocul lunii ianuarie, data la care îşi va prezenta lista investiţiilor "verzi", a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, care a adăugat că se aşteaptă la o includere a gazele naturale şi energia nucleară pe lista investiţiilor "verzi".

Uniunea Europeană este pe punctul de a finaliza partea de climă din taxonomia sa privind finanţarea sustenabilă, o reglementare inovatoare care vizează direcţionarea capitalului privat dinspre activităţile economice poluante spre cele pe care UE le consideră a fi prietenoase cu mediul.

Aşteptată iniţial pînă la finele acestui an, această taxonomie va deschide accesul la finanţare sustenabilă şi subvenţii pentru proiectele din domeniul energetic, un aspect crucial cînd vine vorba de exemplu despre mondernizarea parcului de centrale nucleare, cum este cazul Franţei, precum şi pentru ţările din Estul Europei, care mizează pe investiţiile în gaze naturale pentru a-şi reduce dependenţa de cărbune.

"Suntem foarte aproape de finalizare muncii noastre cu privire la actul delegat (al taxonomiei) care va include atît gazele naturale cît şi energia nucleară", a afirmat Thierry Breton într-un interviu acordat publicaţiei germane Die Welt. "Vom avea nevoie de încă zece zile sau două săptămîni pentru consultări cu statele membre. Sper că vom fi în măsură să ne prezentăm propunerea finală la mijlocul lunii ianuarie", a explicat Thierry Breton.

Însă includerea sau nu a gazelor naturale şi a proiectelor din domeniul energiei nucleare pe lista investiţiilor "verzi"creează diviziuni în rîndul celor 27 de state membre, dar şi al unor investitori. Potrivit surselor, un grup de state membre, în principal din estul Europei, în frunte cu Polonia, ar dori o clasificare "temporară" a unor investiţii în proiecte de gaze naturale drept investiţii verzi. În plus, Franţa şi Cehia, care intenţionează să se bazeze pe energia atomică în tranziţia spre emisii zero, cer includerea anumitor proiecte de centrale nucleare pe lista investiţiilor verzi, ceea ce ar ajuta la atragerea de investiţii private.

"Cu siguranţă gazele naturale nu sînt ideale pentru a ajunge la neutralitatea emisiilor de carbon în UE dar cu toate acestea sînt mai bune decît cărbunele", în termeni de emisii de carbon, a apreciat Thierry Breton. "Trebuie să fim pragmatici: avem nevoie atît de gaze naturale cît şi de energie nucleară pentru a ne concretiza obiectivele climatice pentru 2030 ş 2050", a mai spus comisarul european, care a adăugat însă că "este important să vorbim cu toată lumea pentru a găsi o soluţie acceptabilă pentru toţi".

Însă summitul european care a avut loc săptămîna trecută la Bruxelles a scos la lumină diviziunile dintre liderii europeni cu privire la rolul energiei nucleare şi gazelor naturale în viitoarea clasificare a investiţiilor verzi. Luxemburgul, Germania şi Austria au criticat o posibilă includere a energiei nucleare şi a gazelor pe lista investiţiilor durabile, în timp ce alte ţări, precum Franţa, Polonia, Cehia şi România au cerut în mod public includerea energiei nucleare pe lista investiţiilor "verzi"

UE şi-a propus o reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră pînă în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, pentru a ajunge la neutralitate climatică pînă în 2050.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?