Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Oamenii de știință au propus o nouă metodă de producere a energiei electrice ieftine și sigure

10 aug. 2023,, 06:00   Ştiinţă şi IT
9780 0

Un lanț de panouri solare care plutesc pe mări calme în apropierea Ecuatorului ar putea furniza efectiv energie solară nelimitată țărilor dens populate din Asia de Sud-Est și Africa de Vest.

O cercetare recentă arată că aceste panouri solare plutitoare ar putea genera aproximativ 35.000 de terawatt-oră de energie solară pe an, numai în Indonezia, similar cu producția globală actuală de electricitate de 30.000 TWh pe an, transmite capital.ro

În timp ce majoritatea oceanelor lumii se confruntă cu furtuni, unele regiuni de la Ecuator sînt relativ liniștite. Prin urmare, structurile de inginerie mai ieftine ar putea fi suficiente pentru a proteja panourile solare plutitoare offshore.

Hărțile termice globale de înaltă rezoluție arată că arhipelagul indonezian și Africa de Vest ecuatorială de lîngă Nigeria au cel mai mare potențial pentru rețele solare plutitoare offshore, potrivit The Conversation.

Energia solară va domina pînă la jumătatea secolului


Conform tendințelor actuale, economia globală va fi, în mare parte, decarbonizată și electrificată, pînă în 2050, susținută de cantități mari de energie solară și eoliană.

Aproximativ 70 de kmp de panouri solare pot asigura toate cerințele energetice ale unui milion de oameni, într-o economie cu zero emisii de carbon. Panourile pot fi amplasate pe acoperișuri, în zone aride sau pot pluti pe apă. Dar țările cu o densitate mare a populației, cum ar fi Nigeria și Indonezia, vor avea spațiu limitat pentru dezvoltarea energiei solare.

Locația lor tropicală în așa-numitele latitudini „doldrums” înseamnă că resursele eoliene sînt sărace. Din fericire, aceste țări, și vecinii lor, pot beneficia de energie nelimitată din panourile solare care plutesc pe mările ecuatoriale calme.

6
3
1
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?