X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

A fost născocit termometrul muzical

14 oct. 2020,, 22:00   Ştiinţă şi IT
9877 1

Un nou dispozitiv ascultă obiecte și corpuri pentru a măsura temperatura.

Am aflat deja că multe dispozitive ne ascultă, iar acesta este un lucru îngrijorător în ceea ce privește viața noastră privată.

Însă acest dispozitiv, ascultă în alt mod. Și poți fi sigur că nu-ți invadează viața privată, scrie playtech.ro.

Obiectele fierbinți nu numai că strălucesc, ci și “fredonează” ușor. Zumzetul este generat de mișcarea rapidă a particulelor care alcătuiesc obiectul fierbinte.

Dacă urechile umane ar fi suficient de puternice să audă acest zgomot, “ar suna radio-static”, spune Tom Purdy de la Universitatea din Pittsburgh. “Cu cît un obiect devine mai fierbinte, cu atît sunetul devine mai puternic”.


De aici, ideea unui termometru care te ascultă.

Purdy, împreună cu Robinjeet Singh de la Universitatea din Maryland din College Park, au creat un termometru acustic care detectează intensitatea sunetului generat de căldura pe care corpul tău sau orice obiect din jur o emană.

Inima dispozitivului este o foaie de nitrură de siliciu de un milimetru pătrat. Acea foaie este suspendată într-o fereastră tăiată în centrul unui cip de siliciu, care transmite unde sonore mai bine decît aerul.

În experimente, fizicienii au depus pete de material epoxy pe suprafața cipului în jurul foii de nitrură de siliciu.

Cînd acesta era încălzit cu un laser, fiecare picătură epoxy emitea unde sonore care se prelingeau prin cip pînă la foaie, provocînd vibrația foii.

Cu cît epoxy-ul era mai fierbinte, cu atît undele sale sonore erau mai puternice și vibrațiile nitrurii de siliciu erau mai intense.

Cercetătorii au putut să urmărească mișcarea foii și, prin urmare, temperatura epoxy-ului, cu ajutorul unui fascicul laser pe foaie și prin măsurarea unghiului de reflexie a fasciculului, după cum raportează Singh și Purdy în Physical Review Letters.

Purdy speră că acest nou termometru ar putea fi folosit în viitor pentru dispozitivele de calcul cuantic, care trebuie să funcționeze la temperaturi foarte scăzute.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?