X 
Eurovision stiri: 492
Transnistria stiri: 1304

Cele mai noi 450 de invenții din 12 state vor fi expuse online

22 noi. 2023,, 05:00   Ştiinţă şi IT
1143 0

Aproximativ 450 de invenții, proiecte inovaționale inedite și produse creative din Republica Moldova, România, China, Polonia, Franța, Malayzia, Taiwan, Cambodgia, Bulgaria, Belarus, Elveția și Belgia vor fi expuse virtual în cadrul Expoziției Internaționale Specializate „INFOINVENT", care se va desfășura în perioada 22-24 noiembrie 2023.

Evenimentul, care se află deja la cea de-a XVIII-a ediție, este organizat de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, transmite moldova1.md

„În acest an am recepționat 450 de lucrări, din 12 țări. Sunt repartizate potrivit compartimentelor, evident am planificat și un compartiment pentru tineri, pentru creațiile lor, dar și pentru industrii creative. Expoziția se află doar în format online și pot fi accesate începînd cu data de 22 noiembrie pe site-ul www.infoinvent.md”, detalii oferite de Eugeniu Rusu, director general al AGEPI, în cadrul emisiunii „Bună Dimineața”.

Astfel, pe 22 noiembrie, va avea loc în format online cea de-a VI-a ediție a Conferinței inovaționale internaționale cu genericul "Femei în inovare și afaceri: inspirație, implicare, investiție". Participanții vor avea oportunitatea de a lua parte la sesiuni de discuții interactive și prezentări de succes, cu scopul de a-și dezvolta cunoștințele și de a-și extinde rețelele de contact în domeniul inovării.

Pe 23 noiembrie, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare în colaborare cu AGEPI organizează un webinar cu genericul „Publicațiile pseudoștiințifice de tip prădător ca factor de risc pentru cercetarea științifică”.


Pe 24 noiembrie, AGEPI, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) și Oficiul Național Orizont Europa desfășoară un webinar cu genericul “Valorificarea proprietății intelectuale în cadrul proiectelor de cercetare și inovare finanțate de Programul UE Orizont Europa”.

Conform programului expoziției, pe 24 noiembrie, ora 13.00, va avea loc ceremonia festivă de premiere a laureaților Expoziției Internaționale Specializate „INFOINVENT 2023".

„ „INFOINVENT” este o platformă în care inventatorii, cercetătorii, vin și aduc la cunoștința publicului invenții. În cazul în care unul din antreprenori consideră că acea invenție ar soluționa una din problemele cu care se confruntă, sau ar soluționa una din problemele din societate, ar putea să preia acea invenție”, a mai declarat Eugeniu Rusu.

1
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?